Cercetătorii arată că rușii ar fi măsluit datele privind vaccinul anti-COVID Sputnik V

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 15.09.2020 - 22:07

15 cercetători, care au trimis o scrisoare revistei The Lancet, susțin că nivelul de anticorpi de la mai mulți pacienți este identic, ceea ce este „improbabil”, scrie nature.com.

SHARE

Un grup de cercetători și-a exprimat îngrijorarea cu privire la „tiparele repetitive” de date într-o lucrare care descrie studiile clinice în faza incipientă a vaccinului anti-COVID dezvoltat de Rusia, conform nature.com.

Într-o scrisoare deschisă către autorii studiului, care au publicat rezultatele vaccinului rusesc „Sputnik V” luna aceasta în revista The Lancet , cercetătorii evidențiază valorile care par a fi duplicate și avertizează că lucrarea își prezintă rezultatele fără a oferi o defalcare detaliată a datelor pe care se bazează.

„Deși cercetarea descrisă în acest studiu este potențial semnificativă, prezentarea datelor ridică mai multe îngrijorări care necesită acces la datele originale pentru a putea fi investigate în totalitate”, se arată în scrisoarea semnată până acum de 38 de oameni de știință.

Scrisoarea deschisă a fost publicată și pe un blog al biologului molecular Enrico Bucci care spune că a observat nereguli ale datelor despre vaccin. 

De exemplu, într-o figură în care autorii raportează măsurători de markeri ai unui tip de celulă imună în sânge, mulți membri din două grupuri de nouă voluntari testați cu formulări diferite ale vaccinului par să aibă aceleași niveluri. „Șansele ca acest lucru să apară prin coincidență sunt extrem de mici”, spune Bucci.

Potrivit unui studiu publicat în revista The Lancet, vaccinul rusesc a generat anticorpi la zeci de subiecți studiați și, în timp ce vaccinul a cauzat adesea efecte secundare, cum ar fi febra, acele reacții adverse au fost în mare parte ușoare. 

Rusia a atras critici când a anunțat în luna august primul vaccin aprobat din lume pentru coronavirus, chiar înainte de finalizarea studiilor cruciale din faza a 3-a a testărilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te