Chinezii cumpără măști de protecție împotriva coronavirusului și pentru animalele de companie

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 31.01.2020 - 15:42

Chinezii se grăbesc să cumpere măști pentru animalele lor de companie, în mijlocul unui focar de coronavirus, care a ucis peste 170 de persoane, deoarece câțiva specialiști avertizează că și acestea se pot infecta, scrie Daily Mail.

SHARE

Un vânzător online din Beijing spune că acum vinde de zece ori mai multe măști speciale pentru câini în fiecare zi decât înainte de epidemie.

Zhou Tianxiao, în vârstă de 33 de ani, vinde din 2018 măști speciale pentru patrupede pe site-ul de comerț electronic Taobao, acestea fiind destinate inițial să ferească animalele de companie de aerul poluat.


„Măștile sunt destinate în special să blocheze smogul și să nu permită cîinilor să mănânce sau să lingă diverse alimente aruncate pe afară, dar acum ajută la blocarea expunerii la virus”, a declarat Zhou.

De când coronavirusul a izbucnit la sfârșitul lunii trecute la Wuhan, comerciantul chinez și-a crescut vânzările de la 150 de măști pe lună la cel puțin 50 de bucăți pe zi.

„Măștile pentru câini s-ar putea să nu fie la fel de profesionale ca măștile medicale făcute pentru oameni, dar sunt funcționale”, a precizat Zhou.

Totul a început când Li Lanjuan, expert în cadrul Comisiei Naționale de Sănătate din China, a avertizat proprietarii de animale de companie că ar trebui să aibă o grijă suplimentară față de acestea, deoarece virusul „se răspândește între mamifere”.

„Dacă patrupedele tale aleargă pe afară și vin în contact cu focarul sau cu persoanele infectate cu virusul, atunci animalele de companie trebuie să fie plasate în carantină. Deoarece epidemia se răspândește între mamifere, prin urmare, ar trebui să luăm măsuri de precauție suplimentare”, a declarat Li, care este și profesor la Academia Chineză de Inginerie.

Până în prezent, coronavirusul s-a răspândit în 21 de țări și regiuni și a îmbolnăvit mai mult de 7.900 de oameni.


Organizația Mondială a Sănătății susține însă că nu a văzut nicio dovadă a virusului transmis pe pisici sau câini.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te