Actrița Ramona Bădescu s-a înscris în partidul AUR. Ea a spus că, deşi trăieşte de peste trei decenii la Roma, mereu a fost cu gândul la România, iar întotdeauna sângele ei a fost de româncă.
„Trăiesc de 33 de ani la Roma, departe de țară, dar întotdeauna am fost aici cu gândul. Întotdeauna sângele meu a fost sânge de româncă. De fiecare dată am luptat pentru dreptatea românilor.
Cine e Ramona Bădescu, actrița care s-a înscris în AUR și a refuzat un măcelar cu Ferrari
De multe ori am fost priviți cu răutate, cu prejudecăți. De multe ori am primit amenințări cu moartea. De multe ori românii erau un popor despre care nu se știa.
Acum știu, pentru că noi ne-am câștigat o identitate, identitatea românească. Acum luptăm și luptăm uniți”, a declarat Ramona Bădescu.
Actrița a mai declarat că „partidul AUR este condus de un om care luptă tot timpul, George Simion”.
Citește și: Pe cine mai racolează AUR: un fost ministru și un primar PSD, fata lui Vadim și „tatăl păcănelelor”
„Partidul AUR este condus de un om care luptă tot timpul, George Simion, care ne este alături, este alături românilor din Diaspora și el face fapte, nu cuvinte, lucru demonstrat și de faptul că astăzi este în Italia.
Sunt aici ca să depun toată iubirea mea pentru țară și românii de acolo. Românii care sunt acolo, în Diaspora, au nevoie de noi. Așa că uniți vom face România mare, România unită, a românilor de pretutindeni”, a afirmat Ramona Bădescu.
Cine este Ramona Bădescu?
Ramona Bădescu este o actriță născută în Craiova care trăiește în Italia. A practicat și modellingul, iar din 2008 a intrat și în politică.
Născută în 1968 în România, este licențiată în Economie și Comerț și locuiește în Italia din 1990. Pe lângă limba maternă, vorbește fluent italiana, franceza și engleza. Din 1996, după căsătoria cu un avocat roman, a devenit și cetățean italian.
Ea a candidat la alegerile municipale din 2008 de Roma, dar nu a fost aleasă. A fost nominalizată de primarul Gianni Alemanno pentru postul de consilier pentru relațiile cu comunitatea românească, pentru a studia formele de integrare între cele două popoare. Misiunea se realizează gratuit.
La 51 de ani a avut un fiu; descoperise că a rămas însărcinată pe cale naturală când era pe cale să încerce fertilizarea asistată.
A refuzat un măcelar cu Ferarri
Ramona Badescu a dezvăluit ca nu a avut niciodată un iubit din România. Bărbatul alături de care a petrecut prima noapte de dragostea trupească este un italian înstărit, patronul unui lanţ de măcelării.
Actrița şi-a poreclit primul bărbat „Măcelarul". Afacerea prosperă pe care o avea acesta i-a asigurat italianului un nivel de trai pe măsură. Avea un Ferrari de toată frumuseţea.
„Aveam un măcelar care-mi făcea curte, un tip cu Ferrari la poartă și tone de aur, asta în condițiile în care bunica mea, săracă, avea doar două grame de aur, pe care le ținea pentru dinți. M-am uitat însă la el și m-am gândit: "Fătucă, tu ce vrei să faci? Vrei să devii nevasta ăstuia sau vrei să fii Ramona Bădescu și-n Italia?".
Citește și: Toto Cutugno a murit trecând prin mari tragedii. O artistă din România l-a cunoscut: „Un om simplu”
Și-am ales să fiu Ramona Bădescu și l-am lăsat neconsolat pe măcelar. Am ales să urc treptele sociale prin forțe proprii. Ceea ce nu a fost deloc ușor. Când te duci într-o țară unde nu cunoști practic pe nimeni, mai trebuie să faci și-un compromis, să mai calci și pe cadavre, să fii mai înfipt ca să-ți înlesnești ascensiunea.
Or, eu nu eram așa. Eram un copil educat, cu frică de Dumnezeu și fară tupeu. Repet, mi-a fost greu să-mi croiesc acest nou drum, dar nu-mi pare rău fiindcă, uite, acum sunt un om curat, care doarme noaptea liniștit”, a declarat actrița pentru formula-as.ro.