Ciolacu: „România se bazează pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Spaţiul Schengen”

DE Alin Crișan | Actualizat: 16.11.2023 - 18:27
Ciolacu: „România se bazează pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Spaţiul Schengen” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ
Ciolacu: „România se bazează pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Spaţiul Schengen” - Foto: Profimedia Images/ Imagine cu caracter ilustrativ

Marcel Ciolacu a declarat că România se bazează pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Ambasadorul francez Nicolas Warnery a subliniat rolul important al României la menţinerea securităţii regionale.

SHARE

Prim-ministrul a apreciat relaţiile profunde şi îndelungate româno-franceze, consolidate de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări şi de valorile şi viziunile comune în plan bilateral, european şi internaţional.

Ciolacu: „România se bazează pe sprijinul Franţei pentru aderarea la Spaţiul Schengen”

„România se bazează pe sprijinul Franţei, de care ne leagă o lungă şi profundă prietenie, pentru aderarea la Spaţiul Schengen. 

Ţara noastră a îndeplinit toate criteriile, are legitimitatea aderării la Schengen. Este nevoie de o abordare corectă pentru că un eventual veto austriac împotriva acestei decizii ar genera instabilitate în regiune”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Citește și: VIDEO Ciolacu s-a întâlnit cu Olaf Scholz și au discutat despre Schengen

În actualul context regional, cei doi oficiali au subliniat importanţa Flancului Estic al NATO şi al posturii de descurajare la Marea Neagră. Şeful Executivului a mulţumit Franţei pentru prezenţa militară de apărare pe teritoriul României şi pentru contribuţia decisivă la Platforma de sprijin pentru Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, ambasadorul Nicolas Warnery a subliniat rolul important al României la menţinerea securităţii regionale şi contribuţia remarcabilă la sprijinul oferit Ucrainei prin culoarele de solidaritate.

”Este admirabil simţul european al României, care a făcut posibilă soluţia pentru tranzitul de cereale”, a punctat ambasadorul Franţei în România. 

Citește și: Schengen, un vis interzis pentru România. Premierul Belgiei: „Trebuie toate părțile convinse”

Diplomatul francez a apreciat, de asemenea, performanţa economică a României din ultima perioadă şi a subliniat interesul părţii franceze pentru dezvoltarea proiectelor de investiţii în sectoarele energetic, cu accent asupra utilizării surselor regenerabile,  interconectării electrice şi promovării noilor tehnologii.

La întrevederea premierului cu diplomatul francez au participat, din partea Guvernului, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Ruxandra Ivan, şi secretarul de stat Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te