Circulaţie îngreunată pe DN7, în judeţul Arad, în urma unei alunecări de teren

DE Elena Andrei | 06.02.2021 - 17:45
sursă glsa.ro
sursă DRDP Timișoara

Circulaţia rutieră a fost oprită, sâmbătă, pe DN7, în apropiere de localitatea Toc din comuna Săvârşin, în urma unei alunecări de teren, a anunțat DRDP Timișoara.

SHARE

Drumarii au intervenit pentru a curăţa carosabilul de pământul şi pietrele scurse de pe versant.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat că de la ora 14.30 traficul se desfăşura pe jumătate de cale, iar autorităţile s-au mobilizat astfel încât, până la lăsarea întenericului, circulaţia să fie redeschisă pe ambele benzi.

„Ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă şi a instabilităţii versantului de pe DN 7 km 450+600 (în apropiere de localitatea Toc, judeţul Arad), pe partea dreaptă, au început de vineri după-amiază să cadă cantităţi de pământ şi arbori care au culminat astăzi, în jurul orei 12.00, cu o altă cădere masivă de pământ, arbuşti şi bolovani. Administratorul drumului – DRDP Timişoara, prin Districtul Săvârşin, cu sprijinul autorităţilor şi a antreprenorilor locali s-au mobilizat astfel încât, până la lăsarea întenericului, traficul să fie redeschis pe ambele benzi. La această oră, 14.30, circulaţia se desfăşoară pe jumătate de cale”, a transmis CNAIR într-o informare de presă.

Anterior, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunțat că „circulaţie este oprită pe DN 7, în judeţul Arad, în apropiere de localitatea Toc, că „drumarii intervin pentru a elibera carosabilul de pământul care a căzut de pe versant” și că „se estimează reluarea traficului până la ora 18.00”.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a transmis la rândul său că această alunecare de teren nu afectează intervenţia echipajelor medicale sau ale pompierilor.

„Garda nr. 2 de intervenţie Birchiş va interveni până la limita unde drumul este închis, la fel şi Garda nr.1 Bârzava. Echipajele medicale care preiau pacienţi din zona localităţii Toc vor face deplasarea spre spitale pe drumul judeţean de la sud de Mureş, Toc-Săvârşin- Birchiş - Bata Ususău Lipova”, transmite ISU Arad.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te