Cîțu: Cele 932 de centre să fie gata. Am putea ajunge la 100.000 de vaccinuri pe zi

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 05.01.2021 - 15:04
După estimările noastre, săptămâna viitoare ar trebui să începem etapa a doua a campaniei de vaccinare, a spus Cîțu/FOTO: Facebook
După estimările noastre, săptămâna viitoare ar trebui să începem etapa a doua a campaniei de vaccinare, a spus Cîțu/FOTO: Facebook

Premierul Florin Cîţu le-a transmis prefecţilor, în videoconferinţa de marţi, că etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19, va începe săptămâna viitoare. Până atunci cele 932 de centre de vaccinare, din afara spitalelor, trebuie să fie gata.

SHARE

Şeful Executivului a vorbit despre accelerarea campaniei şi dacă un ritm mai rapid de vaccinare va fi menţinut, atunci am putea ajunge la aproape 100.000 de vaccinuri pe zi.

„Vaccinurile vin. Avem 140.000 de vaccinuri săptămânal. Nu este niciun fel de problemă. Dorinţa noastră este să creştem numărul vaccinurilor pe care le primim săptămânal. Este complicat. Ştiţi foarte bine că România primeşte vaccinuri, dar asta nu înseamnă că nu vom încerca să creştem numărul de vaccinuri pe care le primim săptămânal. Ele cresc gradual până în martie, dar dorim să avem mai multe pentru că eu cred că dacă păstrăm acest ritm vom ajunge la aproape 100.000 de vaccinuri capacitate, să facem 100.000 de vaccinuri pe zi, ceea ce e foarte bine şi să ne ţinem de ele”, a declarat Florin Cîţu, marţi la videoconferinţa cu prefecţii pe care a avut-o la Palatul Victoria. 

Premierul a atras atenţia că pandemia nu s-a încheiat, iar restricţiile trebuie menţinute acolo unde este necesar.

„Să nu uităm că suntem încă în pandemie şi trebuie să menţinem acolo unde este nevoie de restricţii, să menţinem acelaşi mesaj către cetăţeni. Faptul că am început această campanie de vaccinare nu înseamnă că pericolul a trecut, şi asta trebuie să spunem în fiecare zi. Această campanie de vaccinare este complementară. Ajută la eliminarea pandemiei mai repede, asta este tot ceea ce voiam, dar încă suntem în pandemie, încă trebuie să respectăm aceste reguli şi dumneavoastră, ca reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu, trebuie să vă asiguraţi că aceste reguli sunt respectate. Vă solicit ca de fiecare dată să sprijiniţi şi pe domnul Valeriu Gheorghiţă şi pe domnul secretar de stat, domnul Andrei Baciu. Ei sunt desemnaţi să coordoneze această activitate la nivel naţional. Ei au nevoie de sprijinul dumneavoastră, dar vă stau la dispoziţie cu orice informaţie de fiecare dată”, a adăugat prim-ministrul. 

El a precizat că săptămâna viitoare trebuie să fie gata cele 932 de centre de vaccinare, din afara spitalelor, pentru că atunci va începe etapa a doua a vaccinării, potrivit news.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te