Cîțu: „Pentru anumite profesii, toată lumea trebuie să fie vaccinată sau cel puţin testată”

DE Elena Andrei | 16.09.2021 - 22:30
Cîţu afirmă că la nivelul Executivului se discută despre introducerea testării periodice/foto: gov.ro
Cîţu afirmă că la nivelul Executivului se discută despre introducerea testării periodice/foto: gov.ro

Premierul Florin Cîţu afirmă că la nivelul Executivului se discută despre introducerea testării periodice pentru depistarea Covid-19 pentru anumite categorii, între care personal medical, din învăţământ, angajaţi din sectorul public sau din centrele pentru vârstnici.

SHARE

Premierul a respins ideea vaccinării obligatorii a unor categorii profesionale, el susţinând, în schimb, ideea conform căreia acestea trebuie să se testeze periodic, dar din surse proprii.

„Eu nu am susţinut vaccinarea obligatorie, în continuare ne uităm la variante, eu am vorbit de testare. Sunt anumite profesii - medici, de exemplu, sau cadre medicale, care intră în contact cu pacienţi - unde trebuie să fim foarte atenţi. Pentru anumite profesii este nevoie ca toată lumea să fie vaccinată sau cel puţin testată, dacă nu vaccinată. Înclin în acest moment să merg spre testare şi faptul că vaccinul este gratuit, testarea se va face din surse proprii, dar până la urmă trebuie să ne gândim că vorbim de sănătatea pacienţilor şi putem, prin comportamentul nostru, dacă nu suntem vaccinaţi, putem să răspândim acest virus către pacienţi care vin să se trateze de altă boală. Este discuţie şi pentru cadrele didactice şi personal medical, personal din sectorul public, sunt mai mule discuţii. Aici aştept şi deciziile specialiştilor sau, de exemplu, Ministerul Muncii a venit cu propunerea pentru testarea personalului din centrele de bătrâni”, a afirmat primul ministru Florin Cîţu joi seară, la TVR, potrivit news.ro.

Citește și

3.000 de lucrători din domeniul sănătății din Franța, suspendați: nu s-au vaccinat anti-COVID


CNCAV: 11.189 persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore


Întrebat când anume ar putea fi reglementate legal prevederile privind testarea periodică a angajaţilor din anumite categorii profesionale care nu sunt vaccinaţi anti-COVID, premierul a răspuns: „Foarte rapid, uitaţi-vă că suntem deja în valul patru şi trebuie să înţelegem că aceste decizii sunt importante".

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te