IPJ Constanța a comunicat că la data de 29 septembrie, în jurul orei 11:30, polițiștii au fost alertați că o femeie a fost agresată fizic în parcarea unui mall din municipiul Constanța.
Clipe de coșmar în fața unui mall din Constanța. O femeie a fost înjunghiată. Agresorul a fugit
Echipajele SMURD C și SMURD B au intervenit pentru a acorda asistență medicală victimei.
În urma atacului, femeia a fost înjunghiată, însă din fericire rana nu este una gravă. Femeia este conștientă la acest moment și se află sub supravegherea medicilor, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Agresorul a fugit imediat de la locul faptei. În prezent este căutat de polițiști.
Citește și: O femeie și-a înjunghiat soțul orb de 6 ori. Cum a vrut să ascundă crima folosind un ventilator
Cu două săptămâni în urmă, femeia ar fi sunat la 112 raportând că a fost tâlhărită de același bărbat. Bărbatul a atacat-o pe femeie și i-a furat geanta. A fost emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, însă a doua zi, femeia a anunțat anchetatorii că s-a împăcat cu el și își retrage plângerea, deoarece și-a recuperat bunurile sustrase.
Citește și: Femeia ucigașă și-a tras sosia în groapa morții cu 50 de lovituri de cuțit. Avea un plan diabolic
Polițiștii au confirmat veridicitatea plângerii, iar investigațiile în cazul acesta sunt în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele evenimentului, potrivit Observatornews.ro.