La 2 ianuarie a fost internat pentru o zi la Spitalul municipal „Clujana”. Aici concluzia medicilor a fost că forma infecției este una ușoară, că nu necesită internare, și i-au recomandat episcopului un tratament medicamentos acasă. Crihălmeanu urma să rămână în izolare la domiciliu până în 13 ianuarie, adică până mâine.
„Până în prezent, starea Preasfinției Sale este bună, iar cura medicamentoasă își face efectul”, informa recent Eparhia Greoco-Catolică Cluj-Gherla, conform publicației actualdeclu.ro
De regulă, cazurile mai grave de infecție sunt preluate de Spitalul de boli infecțioase, însă managerul Ioan Mureșan a precizat pentru actualdecluj.ro că nu se știa de cazul episcopului Crihălmeanu.
„Sunt consternat, la noi nu a fost internat deloc. Sunt contrariat, de ce nu l-a adus cineva să-l vedem, să-l investigăm, să-l ținem sub tratament. Sunt supărat, nu l-a adus nimeni să-l tratăm. Dacă avea simptomatologie grea trebuia să-l aducă la noi sau măcar să știm de el. Nu am știut”, a declarat medicul Ioan Mureșan.
Decesul a survenit astăzi la ora 15.20. Episcopul Crihălmeanu „s-a stins subit din viață” la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.
„În ciuda faptului că starea sănătății Preasfinției Sale se ameliorase în urma infectării cu Covid-19 și se apropia de sfârșitul perioadei de carantinare, s-a confruntat cu o criză acută cardio-respiratorie. A fost chemată ambulanța, iar medicii au efectuat toate procedurile de resuscitare, dar, cu tot efortul depus, la ora 15:20 s-a constatat decesul”, arată purtătorul de cuvânt Daniel Avram.