Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente în zona litoralului, respectiv o atenţionare Cod galben de ploi şi vânt, valabilă până miercuri dimineaţa în cinci judeţe din sud-est.
Conform meteorologilor, în intervalul 12 octombrie, ora 21:00 - 13 octombrie, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme rea în zone din judeţele Tulcea şi Constanţa, acolo unde va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 50 - 70 litri/mp.
CITEȘTE ȘI: O polițistă sub acoperire l-a vrăjit pe traficantul Mizdron care vindea cocaină în cluburi de lux
De asemenea, în perioada 12 octombrie, ora 14:00 - 13 octombrie, ora 10:00, un Cod galben de instabilitate atmosferică vizează judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi zone din judeţele Constanţa şi Tulcea. Astfel, în sud-estul ţării vor fi ploi importante cantitativ, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 litri/mp, iar pe alocuri, cu precădere în Dobrogea, 40 litri/mp.
CITEȘTE ȘI: Cu amanta gravidă în trei luni, Reghe anunță că divorțează. Anamaria Prodan: Laurențiu e Soarele meu
Tot în aceste zone, vântul se va intensifica treptat, cu rafale în general de 50 - 60 km/h, în timp ce pe litoral va depăşi 65 - 70 km/h, relatează Agerpres.