Condițiile de carantină sunt relaxate, deși vârful epidemiei nu a fost atins

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 15.04.2020 - 23:40
Centre de carantină din București
Centre de carantină din București

Românii care revin în țară din Zonele roșii, care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în carantină la domiciliu, „pe baza declaraţiei pe propria răspundere", prevede un Ordin al Ministerului Sănătății publicat astăzi în Monitorul Oficial.

SHARE

Condiția este ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu.

Țările din așa-numitele zone roșii sunt Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Elveția, Turcia, Statele Unite și Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului.

Pe lângă persoanele care se întorc în țară din zone roșii, în carantină la domiciliu vor putea sta și cele confirmate cu infecția cu virusul, care nu au simptome. Autoritățile au anunțat încă de acum câteva săptămâni că, dintr-un anumit punct al epidemiei, pacienții infectați cu coronavirus, dar cu forme ușoare ale bolii, vor putea fi tratați la domiciliu.

Decizia vine într-un moment în care, potrivit declarațiilor oficialilor responsabili cu gestionarea crizei coronavirusului, în țara noastră este așteptat, în săptămânile următoare, vârful epidemiei.

De asemenea, în perioada sărbătorii de Paști este de așteptat ca un număr mare de români să revină în țară, în ciuda apelurilor repetate ale autorităților ca românii din diaspora să evite revenirea în țară în această perioadă.

Potrivit Ordinului publicat astăzi, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu.

Cele 3 categorii de persoane care pot fi plasate în carantină la domiciliu, conform Ordinului Ministerului Sănătății, sunt:

- persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie).

- persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus.

- membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te