Primarul Cristian Popescu Piedone a declarat încă de acum o lună că PPU face majoritate cu PSD, astfel că ar fi revenit câte un post de viceprimar fiecărui partid. Consilierii USR-PLUS, dar și cei PNL vrut să atragă atenția în acest fel asupra ”politizării tot mai mari a administrației locale”, dar și „asupra majorării cu 200 de posturi a aparatului Primăriei și așa supradimensionat”.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, și-a anulat dispoziția prin care a convocat ședinta ordinară a Consiliului local și a convocat la jumătate de oră după o ședință extraordinară prin care a modificat compnența Comisiei de numărare a voturilor, apoi a convocat după încă jumătate de oră o nouă ședință extraordinară cu ordinea de zi a ședinței ordinare anulate.
Consilierii USR-PLUS spun că vor ataca în instanță proiectele adoptate.
„Prima ședință a fost ca să majoreze numărul membrilor din Comisia de munărare a voturilor și a mai reconvocat o altă ședină cu ordinea de veche. Acum își vor vota fără să aibă avizele de la comisiile de specialitate. Noi vom ataca în instanță hotărârile astfel aprobate. În cadrul ședințelor de îndată se poate obține avizul pe loc, dar nu este o urgență să modificia comisia de numărare voturi. Fac asta deoarece domnul Florea trebuie să plece la Parlament de luni încolo și pierd temporar majoritatea”, a explicat Iustin Roșca, consilier local USR-PLUS Sector 5, pentru HotNews.ro.
USR-PLUS a atras atenția asupra cheltuielilor uriase pentru plata salariilor, pe primele 11 luni din an, doar pentru 556 de angajați din aparatul primarului cheltuielile fiind de 190 milioane lei, a explicat pentru HotNews.ro Iustin Roșca, consilier local USR-PLUS Sector 5.
Primăria Sectorului 5 ar ajunge după modificarea organigramei la 827 de posturi. În acest moment Primăria are 667 de posturi dintre care doar 556 sunt ocupate.
Primarul Cristian Popescu Piedone a acuzat în timpul ședinței de Consiliu General că toate aceste partide au venit la negocieri și au cerut direcții și veceprimari și acum se dau „fete mari”, potrivit hotnews.ro.