Cu acest prilej, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia Sfânta Liturghie şi va rosti un cuvânt de învăţătură la Paraclisul istoric Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Reşedinţa Patriarhală.
Frate al Sfântului Apostol Petru, Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Apostolul românilor, a fost pescar de meserie, din Betsaida, cetate aflată pe malul lacului Ghenizaret.
Sfântul Andrei este cel care, pentru prima dată, L-a făcut cunoscut pe Hristos, spunând fratelui său Simon (Petru) că L-a aflat pe Mesia: "Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la Iisus. (Ioan 1, 41, 41)
Pentru aceasta, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Din zilele acelea, Sfântul Apostol Andrei a urmat Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, ca şi ceilalţi apostoli.
Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi de la acesta a aflat de întruparea Mântuitorului Hristos. Căci Sfântul Proroc şi Înaintemergător Ioan L-a arătat pe Iisus, zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29).
Misiunea de creştinare pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.
Conform tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.
Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus mai pe urmă "Crucea Sfântului Andrei".
Sărbătoare cu cruce roșie
În şedinţa din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei.
Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească naţională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul Catedralei Naţionale - Catedrala Mântuirii Neamului.
Tradiţia şi folclorul românesc amintesc despre prezenţa Sfântului Apostol Andrei în părţile Dobrogei, unde apostolul şi însoţitorii săi şi-au găsit loc de odihnă într-o peşteră. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfinţit acest aşezământ cu numele de "Peştera Sfântului Apostol Andrei". În prezent în acest loc a fost ridicat un complex monahal, "Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei".
Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, iar apoi promulgată prin decret prezidenţial, potrivit creștinortodox.
Tradiții și superstiții de Sf. Andrei Ziua Sfântului Andrei
- se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui.
De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”.
Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria. Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut.
Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.
În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii.
Cine sunt strigoii?
Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.
Strigoii devin foarte periculoşi pentru cei vii - iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc.
Ei călătoresc pe Pământ şi pe ape, strigând şi miorlăind, călare pe melita, pe coadă de matură, pe butoi.
Prin unele zone ale țării, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de melita pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele.
Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni.
A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă. Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserica.
Când nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mâncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului.
Usturoiul și strigoii
Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să între în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muteşte; iar dacă tace, se duce în treaba să şi încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.
