Acesta se afla pe o stradă din Brăila.
În mesajul trimis către toate unitățile de poliție moldovenești se specifică faptul că polițiștii români au indicii că ucigașul doctoriței este cetățean al Republicii Moldova.
Citește și: VIDEO Secretul ucigașului cu un „zâmbet malefic” tatuat pe față, condamnat de două ori la moarte
Totodată lipsește în continuare telefonul victimei, care ar fi fost luat de agresor, iar vineri, autoritățile au comunicat că nu a fost găsită nici arma crimei.
Nu s-a aflat nici de ce doctorița voia să își cumpre un pistol, dar în anchetă a apărut informația potrivit căreia, soțul ei deținea deja unul cu bile.
Doctorița Marina Gavril (41 de ani) urmeză să fie înmormântată în Republica Moldova. Familia i-a luat vineri trupul de la morga din Brăila. Cei de la serviciul de medicină legală au făcut noi declarații legate de felul în care a fost ucisă.
Arma crimei, un obiect descris drept „tăietor - înțepător” nu a fost găsită, deși criminaliștii s-au întors de 3 ori în cabinetul unde a avut loc asasinatul nu au reușit să identifice agresorul și nici să îi reconstituie traseul.
Totuși, ipoteza potrivit căreia crima a fost premeditată prinde tot mai mult contur.
Citește și: Povestea criminalului în serie care s-a inspirat din filmul horror " Vineri 13": "Pe tine te vreau"
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis felicitări poliţiştilor judiciarişti şi criminalişti ”care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila, l-au identificat şi reţinut pe autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt raportat la împrejurări”.