Consiliul Superior al Magistraturii anunță că susține necondiționat poziția exprimată de magistrați în adunările generale convocate în 21 ianuarie, în sensul în care "abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraților afectează independența și statutul acestora”.
"Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția asupra riscurilor pe care un astfel de demers le poate produce asupra actului de justiție.Pe această cale, Consiliul Superior al Magistraturii reiterează solicitarea adresată Parlamentului României în sensul renunțării la astfel de inițiative legislative și își exprimă disponibilitatea unui dialog onest, pornind de la premisa necesității de a consolida statutul de independență a magistraților judecători și procurori”, a transmis CSM, printr-un comunicat de presă.
Camera Deputaţilor a început marți după-amiază dezbaterea pe proiectul de lege al PNL privind abrogarea pensiilor speciale. Proiectul de lege prevede eliminarea pensiilor speciale, excepţie făcând cele destinate militarilor şi structurilor din cadrul MAI.
Mai multe instanțe din țară și-au suspendat activitatea, în semn de protest față de eliminarea pensiilor de serviciu.