Alexandru Rafila a afirmat, duminică, la Digi24, că în educaţie măririle salariale au fost mai consistente decât în domeniul medical, el apreciind că protestele angajaţilor din sectorul sanitar sunt justificate.
"Ne-am întâlnit de curând cu cei de la Sanitas şi de la Solidaritatea Sanitară. Sunt proteste care din punctul meu de vedere sunt justificate. În sănătate sunt discrepanţe salariale mari.
La educaţie măririle salariale au fost mai consistente decât în sistemul de sănătate. Nu mă refer neapărat la medici şi nu aş vrea ca întreaga discuţie să se refere la medici, unde există într-adevăr venituri care sunt în România printre cele mai mari, conform news.ro.
Cu cât vrea să mărească ministrul Sănătății salariile angajaților din Sănătate? Ce decizii se iau
Asistenţii medicali au salarii mici, personalul TESA şi personalul auxiliar au salarii mici. Trebuie găsită o soluţie", a declarat ministrul Alexandru Rafila.
Citește și: Cine e profesorul de filosofie care scoate medicii în stradă. „Ascunde” venituri de 230.000 lei
El a explicat că s-au mărit deja salariile în domeniul medical cu cinci la sută începând cu acest an şi că se caută variante pentru o altă majorare, cu 15 la sută.
"Ştiţi bine că s-au mărit toate salariile cu cinci la sută, iar în plus se încearcă găsirea unei alte măriri de 15 la sută care să crească sensibil salariile din sistemul de sănătate, dar care să nu fie uniforme.
Doar anumite categorii primesc
Adică nu dăm 20 la sută la un medic care are să spunem 15.000 de lei şi la un asistent medical care are 4.000 de lei 15 la sută. Că atunci nu faci nimic altceva decât să măreşti decalajul între aceste categorii. Trebuie o mărire echilibrată care să reducă decalajele", a afirmat Alexandru Rafila.
Citește și: Noi proteste în Sănătate. Sute de medici amenință cu greva generală. Au fost chemați la discuții
Ministrul Sănătăţii a declarat că există şi alte tipuri de revendicări din partea sindicatelor şi speră să existe înţelegere din partea acestora.
"Să nu uităm că ne aflăm într-o situaţie de criză economică. Menţinerea deficitului bugetar în anumite limite impune anumite restricţii salariale.
Dar dacă există o abordare onestă şi realistă în acelaşi timp atunci mărim salariile cu un procent, dar nu la fel, încât să reducem aceste decalaje", a adăugat Rafila.