Cum a ajuns Piața Reșița să fie administrată de șeful Agenției Naționale Antidrog

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 18.02.2020 - 14:36
Foto: Discoverproject.ro
Foto: Discoverproject.ro

Piața Reșița, una dintre cele mai importante piețe din Capitală și o zonă monitorizată constant pentru traficul de droguri, este administrată de mai bine de două decenii de șeful Agenției Naționale Antidrog.

SHARE

Constantin Negoiță este un ofițer de Poliție care a reușit, în ultimii 15 ani, să ajungă la conducerea agenției subordonate Ministerului de Interne. Negoiță a absolvit Școala de ofițeri cu specializarea „Științe polițienești”, după care și-a luat o diplomă de licență și una de studii în științe juridice la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Șeful Agenției Antidrog a ajuns în posesia pieței printr-o licitație aranjată în 1999, cu ajutorul soției sale, Georgeta Elena Negoiță, o apropiată a fiicei fostului primar al Sectorului 4 Marin Luțu. Tot în același an, familia Negoiță era asociată în mod direct cu primarul într-o altă afacere, potrivit unei anchete realizate de Discoverproject.ro

Luțu a organizat atunci două licitații trucate în așa fel încât firma familiei Negoiță, Romsine Prodcomimpex SRL, să se asocieze cu Primăria pentru administrarea pieței și să plătească de trei ori mai puțin. Primarul a fost președintele comisiei de licitație, ceea ce a făcut posibilă reușita fraudei, motiv pentru care, un an mai târziu, în 2000, procurorii l-au arestat pentru încălcarea normelor legale.

La percheziție, procurorii au descoperit că Luțu cunoștea rezultatul licitației cu 20 de zile înainte de deschiderea plicurilor cu oferte. Primarul trecuse pe o hârtie numele firmei agreate în dreptul fiecărei piețe. În plus, el a menționat și data înscrisului (2 iulie 1999), adică cu aproape trei săptămâni înainte de organizarea efectivă a licitației (22 iulie 1999).

După mai mulți ani de procese, Marin Luțu a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar contractul cu familia Negoiță a fost anulat. În ciuda decizie judecătorilor, firma familiei Negoiță a păstrat controlul asupra pieței până acum.

În 2011 a fost semnat un protocol de predare-primire între Romsine Prodcomimpex SRL și Direcția de Administrare a Piețelor Sector 4, după soții Negoiță au prevalat că au făcut investiții de aproape 1 milion de euro în nouă construcții ridicate în piață. Ulterior firma a concesionat și terenul de sub ele – aproape 2000 mp, plătind o chirie (redevență) de doar 5. 000 de lei pe lună.

Doi ani mai târziu, Curtea de Conturi trimite la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 o plângere penală împotriva fostului director al Direcției de administrare a piețelor sector 4, Ștefan Florescu, pentru abuz în serviciu, acesta neavând mandat pentru semnarea acordului cu familia Negoiță. DNA a respins plângerea Curții, iar dosarul a fost clasat.

În anul 2018, polițiștii au intervenit la nu mai puțin de 57 de locuințe din București, Ilfov și Giurgiu într-una dintre cele mai ample operațiuni antimafia, în care erau vizați liderii clanului “Ștoacă”, un cartel care face legea de aproape două decenii în sectoarele 4 și 5, în special în traficul de droguri.

În acea dimineață, sub coordonarea procurorilor antimafia (DIICOT), autoritățile vor să dea lovitura finală și să-i prindă pe noii lideri ai clanului. Erau monitorizați de mai mulți ani pentru trafic de droguri de mare risc, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, înșelăciuni și fapte de corupție.

Zona Piața Reșița era un punct important pe harta clanului interlop, fiind monitorizată de serviciile de informații, poliție și de procurorii antimafia, în special pentru traficul de droguri. În piața șefului antidrog au avut loc și alte operațiuni speciale pentru destructurarea clanului “Ștoacă”, zona fiind una de mare risc pentru traficul de droguri.

Citește întreaga anchetă pe site-ul Discoverproject.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te