Cum a reușit un deținut să facă rost de telefon, în închisoare? Ce a făcut familia

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 08.12.2023 - 22:32
Zanco Fly este cel mai mic telefon din lume - Foto: kickstarter.com - cu rol ilustrativ
Zanco Fly este cel mai mic telefon din lume - Foto: kickstarter.com - cu rol ilustrativ

Cum a reușit un deținut să facă rost de telefon, în închisoare? Accesul la convorbiri telefonice în spatele gratiilor este la mare căutare printre pușcăriași, inclusiv în România. Iar familia unuia dintre ei a procedat într-un mod ingenios pentru a i-l oferi.

SHARE

Cum a reușit un deținut să facă rost de telefon, în închisoare? Imaginația unora dintre cei aflați în penitenciare, dar și a familiilor acestora, pare să nu cunoască limite. Iar performanțele tehnologiei actuale favorizează încercări de tipul introducerii unui telefon într-un asemenea loc.

Cum a reușit un deținut să facă rost de telefon în închisoare? Ce a făcut familia acestuia?

Familia unui deținut închis la penitenciarul Aiurd i-a trimis un pachet acestuia, printre alte lucruri aflându-se și un telefon mobil. 

Dar ceea ce i-a uimit pe polițiștii de penitenciar, care au găsit telefonul, a fost modul ingenios și inedit în care a fost ascuns.

Telefonul mobil nu era unul oarecare, ci chiar cel mai mic telefon din lume, marca Zanco Fly. Acesta a fost ascuns, pur și simplu, într-o ciocolată, informează alba24.ro.

Cum a fost posibil? Pentru că Zanco Fly are doar 7 centimetri lungime și 2 centimetri lățime, putând fi cu ușurință dosit, lucru ce-l face foarte apreciat de deținuții din toată lumea.

Citește și: Modelul de telefon dificil de urmărit de către autorități: A fost folosit și de Cătălin Cherecheș

Cazul, ce datează de trei ani, a fost făcut public recent, într-o hotărâre a Judecătoriei Aiud din 28 noiembrie 2023. Judecătorii au decis ca telefonul să fie confiscat, după ce a zăcut până acum în depozitul penitenciarului Aiud.

Micul telefon a fost obiectul central al unui dosar penal deschis în anul 2020 pentru introducerea de obiecte ilegale în penitenciar, mai scrie sursa citată.

Două femei, mama și soția unui deținut, aflat pe atunci închis la Aiud, au vrut să îi ducă un pachet bărbatului.

Înainte să ajungă în Alba s-au întâlnit cu un bărbat care le-a dat un pachet în plus, pentru o altă persoană închisă în penitenciar.

În pachetul respectiv, într-o ciocolată se afla ascuns și Zanco Fly, cel mai mic telefon din lume.

Femeile au mers în data de 4 ianuarie 2020 și au dus pachetele la Penitenciar. În timpul controlului, polițiștii au descoperit telefonul ascuns în ciocolată. Drept urmare s-a deschis un dosar penal.

Între timp, dosarul a fost clasat, dar telefonul a rămas în depozitul Penitenciarului Aiud. În data de 28 noiembrie 2023, magistrații au dispus ca dispozitivul să fie confiscat.

Citește și: O femeie și-a comandat un Iphone 12 cu 900 de lei de pe net. Ce a primit a făcut-o să sune la 112

Telefonul Zanco Fly este produs de o companie din Marea Britanie și costă doar 30 de euro. 

Nu are cameră foto, în schimb este dotat cu „voice changer”, adică un filtru care-ți face vocea să sune robotic, de nerecunoscut.

Există 13 moduri de modificare a vocii, ceea ce-l face neprețuit pentru infractorii care pot opera, astfel, și din închisoare. În plus, poate să stea în standby timp de 3 zile, fără să fie încărcat.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te