Valul al treilea al pandemiei de coronavirus lovește cu putere și în România, cu o lună întârziere față de Occident, unde tot mai multe țări impun din nou măsuri dure de carantină.
Peste 12.300 de pacienți cu COVID sunt internați în spitale, iar numărul persoanelor în stare gravă a ajuns la un record absolut de la începutul pandemiei. La terapie intensivă sunt internate 1.367 de persoane.
Specialiștii avertizează că valul al treilea al pandemiei de coronavirus este mai violent decât primele două, în ciuda campaniei de vaccinare anti COVID-19, din patru motive.
Citește și: Cele 4 motive pentru care valul trei al pandemiei este mai greu
Opt județe și Capitala sunt în scenariul roșu, cu incidențe de peste 3 la mia de locuitori. Situația cea mai gravă este în județele Ilfov și Timiș, precum și în București, arată datele Grupului de Comunicare Strategică.
Cu toate acesta, numărul de sancțiuni date românilor care încalcă regulile rămâne ridicat.
38.260 de încălcări ale restricțiilor au fost identificate într-o săptămână, în controalele efectuate de mai multe autorități ale statului, potrivit datelor cumulate din comunicatele de presă ale Poliției Române.
În același interval, au fost date amenzi în valoare de 8 milioane de lei, pentru persoane fizice și juridice. Printre acestea din urmă se numără cluburile din Capitală, unde s-au organizat mai multe petreceri cu sute de persoane.
Regulile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii Sars-COV 2 au fost încălcate chiar și de către cei care ar fi trebuit să le impună.
Trei subofițeri din cadrul Jandarmeriei Teleorman au fost amendați cu 1.000 de lei, după ce au fost prinși că nu purtau mască. Un al patrulea va fi sancționat pentru încălcarea statutului cadrelor militare.