Față de amendamentele pe care le susțineau cu o zi în urmă, social-democrații susțin miercuri o variantă considerată acceptabilă și de guvernanți. Una din principalele doleanțe ale lui Raed Arafat a fost posibilitatea detașării medicilor în timpul stării de alertă, iar PSD a acceptat, conform stiripesurse.ro .
Pe de altă parte, PSD vrea ca legea să prevadă că o persoană poate fi carantinată doar dacă în fiecare caz Direcția de Sănătate Publică emită o decizie pe care trebuie să o motiveze și care trebuie să conțină durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege.
De asemenea, izolarea nu se poate face fără consimțământul persoanei, este un alt amendament PSD. Se poate izola pe loc o persoană, în cazuri excepționale, doar pentru 24 de ore, mai vor social-democrații.
Sedința Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, unde se dezbate legea carantinării, a început cu o intervenție a lui Raed Arafat. Lucrările se desfășoară la ora transmiterii acestei știri.
În acestă seară, după ora 19.00, ar trebui să aibă loc o ședință de plen în care să se voteze legea carantinării, iar mâine proiectul să fie adoptat și de senatori.