„Simona e în regulă, s-a autoizolat, are simptome medii și sper să se refacă cât mai repede. Am fost destul de surprins, pentru că Simona e destul de atentă, grijulie, tot timpul a respectat măsurile, însă, după cum vedem, este acest nou de val de COVID-19 și nu știu când și de unde a luat. Nici ea nu știe. E o realitate cu care trebuie să ne confruntăm și sper că vom trece cu bine prin asta.
Nu cred că sunt chestii pe care le poți controla. O luăm ca atare. Nu ne gândim că e ceva negativ sau pozitiv, e o realitate. Important e să treacă cât mai repede și cât mai bine peste acest virus. Apoi, vom începe pregătirea, când va fi gata.
Eu cred că am fost testat de 10-11 ori, poate chiar mai mult, plus testele făcute înainte să plecăm, care sunt obligatorii. WTA a impus acest standard ca atunci când ajungi la turneu să ai un test făcut cu 48-72 de ore înainte. Cred că Simona a făcut în jur de 20 de teste de când s-a reluat activitatea", a declarat antrenorul lui Halep, la Digi Sport.
Jucătoarea de tenis a anunțat, după Roland Garros, că nu va mai juca în meciuri oficiale anul acesta.