Parchetul European are o structură centrală și una națională. Structura centrală este formată din Colegiul Procurorilor Europeni, în timp ce din structura națională vor face parte procurori europeni delegați în fiecare dintre țările membre.
Din Colegiul Procurorilor Europeni fac parte procurorul european șef Laura Codruța Koveși, și alți 22 de procurori din țările membre, inclusiv din statul din care va face parte procurorul șef.
Din structura centrală a EPPO, pe lângă procurorul șef, vor mai face parte 22 de procurori. Guvernele din fiecare stat membru trimit o listă cu câte trei candidați care vor fi evaluați de aceeași comisie de nominalizare ca și în cazul desemnării procurorului șef. Dacă această comisie nu este însă mulțumită de competențele sau experiența unui candidat, se cere statului care l-a trimis să facă o altă nominalizare.
Comisia poate respinge toate cele trei nominalizări până când statul respectiv va trimite oameni pregătiți corespunzător. Odată aleși, acești procurori intră în Colegiul procurorilor europeni alături de șeful EPPO. Apoi își vor vota doi procurori șefi adjuncți dintre ei.
Urmează apoi structura națională a Parchetului European, care va avea procurori delegați în fiecare dintre statele membre.
Procurorii nominalizați de Guverne pot fi respinși
Procurorii delegați vor fi numiți de către structura centrală a European Public Prosecutor's Office (EPPO) pe baza unor propuneri venite de la Guvernul țării respective. Numărul acestor procurori va fi stabilit în funcție de mărimea fiecărui stat membru. Și în acest caz, Colegiul Procurorilor Europeni poate respinge anumite candidaturi pe motiv de competență.
Procurorii delegați funcționează în numele EPPO în toate statele membre și au un statut de independență totală, așa cum au și procurorii din structura centrală, care va avea sediul la Luxemburg. Procurorii europeni vor avea aceleași competențe ca procurorii naționali în privința urmăririi penale, a trimiterii în judecată, dar competențele și statutul specific date acestora sunt speciale și sunt prevăzute în regulamentul EPPO din 2017.
Ei sunt responsabili pentru investigațiile pe care le-au inițiat, care le-au fost alocate și pe care le-au preluat în temeiul dreptului de evocare. Sunt responsabili pentru trimiterea în judecată, au competența de a pleda, de a participa la obținerea probelor și chiar ei se vor ocupa de obținerea probelor.
„E foarte importantă obținerea de probe, pentru că este total diferită de ceea ce a fost până acum și va ușura cooperarea judiciară care acum este parțial anevoioasă. Gândiți-vă cât durează acum să se facă audierea unui martor dintr-o altă țară prin comisia rogatorie. Acum nu va mai fi cazul. Spre exemplu, procurorul italian îi trimite procurorului francez întrebările, acesta audiază martorul și totul s-a rezolvat în două-trei zile cel mult.
La fel în cazul perchezițiilor. Este nevoie de o percheziție într-o altă țară, se ia legătura cu procurorul european delegat din acea țară și acesta va face percheziția. La fel și în cazul interceptărilor. Fiecare probă de felul acesta respectă legislația statului membru.
Atunci când procurori din țări diferite lucrează împreună pe un caz frontalier, solicitările unui procuror delegat către un alt procuror delegat nu pot fi refuzate pentru că ei lucrează împreună la același caz. Același lucru se întâmplă și la un caz investigat într-o singură țară“, a explicat Monica Macovei, cea care a avut inițiativa formării acestui parchet european.
