BREAKING Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut?

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 23.04.2025 - 13:57
Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut? - Foto: arhivă
Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut? - Foto: arhivă
Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut? - Foto: captură ecran USGS
Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut? - Foto: captură ecran USGS

Un cutremur a fost resimțit destul de puternic acum câteva minute în București și în mai multe localități din România.

SHARE

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter s-a produs la ora 12.49 în Turcia, în Marea Marmara, la 73 de kilometri față de provincia Istanbul, potrivit USGS

Seismul s-a simțit destul de puternic și în Bulgaria, Grecia și România. În București, cutremurul i-a speriat mai ales pe zeci de locatari ai blocurilor mai înalte, conform postările de pe rețelele de socializare.

„Stau la etajul 5. Lucram la birou, când, dintr-o dată, a început să se miște ciudat scaunul. M-am uitat la lustră și să bălăngănea”, a scris, de exemplu, un bucureștean pe Facebook. 

„S-a simțit destul de zdravăn în București, inca îmi tremura picioarele”, a postat și o bucureșteancă. 

„S-a simțit și la Hunedoara .ora 12.56”, „Stau la etajul 9 și cred ca a fost de 5 grade pe scara Rihter.! A fost simțit pe orizontala și a durat secunde bune...”, au scris alți internauți.

Cutremur, resimțit acum câteva minute în București. Unde s-a produs și ce putere a avut?

Un seism cu magnitudinea de 6,2, a lovit Istanbulul, informează Reuters, citând serviciul turc pentru gestionarea dezastrelor și situațiilor de urgență.

„În ziua de 23 Aprilie 2025 la ora 12:49:10 (ora locală a României) s-a produs în WESTERN TURKEY un cutremur puternic cu magnitudinea ml 6.2, la adâncimea de 10.0km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km S de Silivri, 33km SV de Kavakli, 41km SV de Bueyuekcekmece, 43km SV de Beylikduezue, 48km SV de Esenyurt, 48km SE de Corlu, 53km S de Cerkezkoey, 54km N de Bandirma, 58km E de Tekirdag, 61km SV de Basaksehir”, a transmis și Institutul Național pentru Fizica Pământului - INFP

În Istanbul s-a instalat panica și oamenii au fugit în stradă. Nu există informații privind victime sau pagube.

Conform informațiilor U.S. Geological Survey (USGS), cutremurul a fost unul de suprafață, epicentrul său fiind la o adâncime de 6 kilometri.

În aceeași zonă din Turcia, la câteva minute distanță, au avut loc alte două cutremure, cu magnitudinea 5,0, respectiv 5,4 grade Richter.

Cinci cutremure slabe au zguduit România în noaptea de luni spre marți 

Patru cutremure slabe s-au produs în noaptea de luni spre marți în zona seismică Vrancea.

Primul seism a avut loc la ora 23.16 și a avut o magnitudine de 3,9, la adâncimea de 24.4km.

După doar două minute, a avut loc un nou cutremur, care a avut o magnitudine se 3,3.

La ora 00:13 s-a produs un nou cutremur slab, cu o magnitudine de 3.0, la adâncimea de 18.8km.

Alte două cutremure cu magnitudinea de 3 și 2,8 au avut loc după miezul nopții în Buzău, la 00:13 și 00:24.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te