Dan Barna susține că îi apare câte un dosar atunci când e în competiție electorală

DE Edi Neagu | Actualizat: 30.09.2021 - 09:06
Dan Barna spune despre dosarul care a apărut, recent, că este „o mizerie”, FOTO: Facebook
Dan Barna spune despre dosarul care a apărut, recent, că este „o mizerie”, FOTO: Facebook

DLAF a trimis la DNA un alt dosar pe numele lui Dan Barna, referitor la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”.

SHARE

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a afirmat, miercuri, legat de dosarul său că de câte ori este într-o competiţie electorală sau într-un anumit moment politic cum a fost candidatura la preşedinţie în 2019 şi acum alegerile din partid şi moţiunea de cenzură, "se mai inventează o bucată de ştire" pe această temă, menţionând că "este o mizerie" pe care a clarificat-o de luni de zile.

"Lucrurile astea le-am clarificat de luni de zile, de trei ani de zile le-am lămurit. Nu e nimic neclar şi nimic echivoc acolo. Dincolo de asta, eu vreau doar să observăm un element: de câte ori sunt într-o competiţie electorală sau într-un moment politic de vreun fel, brusc se mai găseşte, se mai inventează o bucată de ştire care este aruncată în spaţiul public", a afirmat Dan Barna, la B1 Tv.

CITEȘTE ȘI: Examen de permis: elevul a sărit la bătaie în maşină la poliţistul care i-a spus că l-a picat

El a spus că atunci când a candidat în 2019 la preşedinţie a apărut un articol de presă pe această temă şi, la fel, şi în momentul în care negocia despre intrarea la guvernare şi despre poziţionarea USR PLUS.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Interlopii români au enervat Austria: party cu tort și șpriț, transmis live din închisoare

"Avem acum competiţie în USR PLUS şi moţiunea de cenzură în câteva zile în faţă, din nou o ştire, care nu era ştire încă din luna mai şi în care am clarificat de atunci lucrurile, este din nou împachetată şi vândută din nou cetăţenilor, poate mai cumpără povestea asta. Faptul că de câte ori eu sunt într-o poziţie de a candida sau de a fi într-un context electoral sau politic apare din nou un elan brusc, în exact acel moment, al unor instituţii ale statului din subordinea premierului - că e doamna Dăncilă, că e domnul Cîţu - doar constatăm aceste coincidenţe, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi. Prima dată poate să fie o întâmplare, a doua oară o mega-coincidenţă, de la a treia oară încolo... E un moment în care se încearcă maximum de ştire negativă, fără conţinut în spate. În momentul de faţă vorbim de o moţiune de cenzură şi e o coincidenţă. Nu vi se pare stranie? Eu nu pun nicio etichetă, nu spun nimic, nu insinuez nimic. Doar arăt că această mizerie apare exact de fiecare dată atunci când partidul este într-un moment de cotitură", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te