Gheorghe Pleșa, membru premiat al Colegiului Național al Asistenților din România este cercetat în dosarul azilelor groazei.
El este acuzat, alături de Ștefan Godei, de constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane. DIICOT a solicitat arestarea sa preventivă însă instanța a decis plasarea în arest la domiciliu.
Date șocante din dosarul azilele groazei. Membru premiat de Colegiul Asistenților, aliatul lui Godei
Gheorghe Pleșa avea experiență în acest domeniu și i-ar fi spus lui Godei exact ce să facă pentru a obține licențele de funcționare a căminelor de bătrâni, chiar dacă nu îndeplineau condițiile de funcționare.
El asistent social superior, fiind nașul Ioanei Cărăulașu, asistenta socială a Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz și se bucură de o bună reputație în cadrul breslei.
Citește și: "Azilele groazei" la Gorj. Bătrâni ascunși în pături prin vii și grădini să nu fie văzuți de presă
Potrivit informațiilor DIICOT, Gheorghe Pleșa, care a fost angajat al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz și ulterior a rămas apropiat al liderului grupării, Ștefan Godei, și al Ioanei Cărăulașu, ar fi sprijinit activitatea infracțională a grupului.
El s-a folosit de legăturile create în timp cu diferiți funcționari publici sau cu alte persoane implicate în circuitele administrative sau de avizare din cadrul A.J.P.I.S. Ilfov, ceea ce i-a facilitat liderului Godei Ștefan Cristian obținerea ilegală a acreditării și licențelor de funcționare.
Mai mult, el a contribuit la obținerea mai multor loturi de beneficiari instituționalizați prin întocmirea documentațiilor necesare pentru ca Asociația ”Sf.Gabriel cel Viteaz” să participe la licitațiile organizate de D.G.A.S.P.C. București.
Pleșa a fost angajat al asociației în trecut, respectiv pentru o scurtă perioadă ( 02.06.2022 - 14.06.2022), atunci când a figurat în funcția de manager în servicii sociale la Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz
Cum s-a făcut angajarea lui Pleșa ca manager la azilul groazei
George Pleșa, pe numele său real Gheorghe Pleșa, a acceptat să fie trecut fictiv administrator la unul dintre cămine.
PLEȘA GEORGE: Da, domnul GODEI!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Să trăiți, domnul PLEȘA! Ce faceți?
PLEȘA GEORGE: Sunt bine, sănătos, în izolare!
Citește și: Bătrâni din azilul groazei din Voluntari, găsiți ascunși la Tunari. Marcel Ciolacu a fost informat
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Întrebarea mea către dumneavoastră, era alta...sunteți de acord ca timp de o lună de zile să fiți șeful nostru de centru? Nu mai râde, până îmi iese licența?
PLEȘA GEORGE: De ce?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Pentru că mi-a cerut decizia de șef de centru, ca să, pentru licența finală, ăsta e singurul lucru pe care nu-l am!
PLEȘA GEORGE: Contra cost, nu?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Haide, mă, am înțeles că ești bolnav, dar nu...
PLEȘA GEORGE: Păi, da, dar de la boală se ridică idei!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Ai început să delirezi, să delirezi, nu?
PLEȘA GEORGE: Da, da...
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Hai, mă, lasă, că nu e problemă, știi că nu rămân dator niciodată!
PLEȘA GEORGE: Da...
Citește și: Controale de urgență la IPJ Ilfov, Poliția Voluntari și Poliția Afumați, în cazul azilelor groazei
AGODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Hai că o să-ți trimit eu foaia să o semnezi, o semnezi și...
PLEȘA GEORGE: Unde să mi-o trimiteți?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Păi nu ai email, nu ai whatsapp...
PLEȘA GEORGE: Păi, da...
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Păi și nu poți să o semnezi, să o scanezi și să o trimiți înapoi?
PLEȘA GEORGE: Păi vrei scanată, nu îți trebuie în original?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Păi nu îmi trebuie în original, că noi trimitem scan!
PLEȘA GEORGE: Îhm...
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Da?
PLEȘA GEORGE: Dacă știai chestia asta, trebuia să o depui și la achiziție, îți dădea punctaj mai mare!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Nu am știut, în fine!
PLEȘA GEORGE: Ba da, că ai știut, că ți-am zis eu!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Am uitat, am omis, în fine...uite, se ocupă Ioana, o face acuma și ți-o trimite, da?
PLEȘA GEORGE: Dar nu poate să o aducă în original, Ioana?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Dar ce ai, mă, cu ea, că abia a venit fata, mă, a stat toată ziua în trafic, lăsați-o, mă, în pace, mă! O să zică, plecați să nu vă mai văd!
PLEȘA GEORGE: Diseară, mă, ziceam de diseară, dacă pleca acasă!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Asta e altceva, diseară, dar noi trebuie să trimitem astăzi!
PLEȘA GEORGE: Deci, am ieșit, am test negativ, adică...
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: (Se adresează unei persoane din apropierea sa: Auzi, mă, cică a ieșit negativ, gata!) Zi, poate ți-o aduce diseară, dar noi trebuie să trimitem acuma la ăștia, la AJPIS!
PLEȘA GEORGE: Așa repede?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Păi da ne-au...
PLEȘA GEORGE: Hai, bine, trimite-o, hai, hai!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Bine, hai!”
Se arată în referatul procurorilor.
Gheorghe Pleșa este membru marcant al Colegiului Național al Asistenților din România, În 2016, în cadrul celei de-a treia ediţii a Galei Asistenţilor Sociali din România a fost distins de CNASR cu ”premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social”.