„În Craiova, șoferul a fost oprit în data de 27 iulie. În urma verificărilor făcute de colegii mei și în baza datelor pe care le aveau atunci, s-a constatat că era respectată legea. Așa au decis colegii mei care l-au oprit în trafic pe acel domn. În 28 iulie, însă, a venit acea adresă internă cu niște recomandări (în care este invocată Convenția de la Viena – n.r.). Aceste recomandări fac referire la felul în care se poate acționa în cazuri de acest gen. Colegii de la București se pare că au acționat în consecință, în baza acestor recomandări”, a declarant, pentru Newsweek România, ofițerul de presă al Poliției Dolj.
Cosmin Grădinaru mai susține că „este la latitudinea agentului constatator ce măsuri se iau, iar adresa internă era doar la nivel de recomandare. Depinde de fiecare polițist în parte ce decide. Această situație este o chestiune ambiguă și pentru noi”.
Șoferul: „Le-am spus polițiștilor că pot schimba plăcuțele”
Pe de altă parte, Răzvan Ștefănescu, posesorul autoturismului înmatriculat în Suedia cu numărul preferențial M**E PSD, susține că, atât vineri, la Craiova, cât și luni, la București, le-a spus polițiștilor că, dacă este necesar, poate schimba numerele preferențiale ale mașinii cu cele originale.
„Eu aveam și plăcuțele cu numere comune și le puteam arăta polițiștilor. Atât polițiștilor din Craiova, cât și celor din București le-am spus acest lucru, că pot schimba plăcuțele, dacă mi se cere acest lucru. Agenții rutieri din Craiova au făcut verificările necesare în sistem și mi-au spus că totul este în regulă, că nu trebuie să schimb plăcuțele. Polițiștii rutieri din București mi-au ridicat plăcuțele și, apoi, mi-au deschis dosar penal și m-au suspendat permisul auto. Nici cei din Craiova, nici cei din București nu mi-au cerut plăcuțele de înmatriculare comune, nu cele cu numere preferential”, a precizat Răzvan Ștefănescu, pentru Newsweek România.