Demonizații lui Dragnea

DE Ramona Ursu, Flavia Drăgan | Actualizat: 26.09.2018 - 16:51

„Sorosiști“, „fasciști“, „șobolani“, „așa-ziși cetățeni“, „drogați finanțați din exterior“. Sunt doar câteva dintre etichetele pe care Liviu Dragnea și camarila sa din PSD-ALDE le-au lipit celor care îi contestă din stradă.

SHARE

Realități paralele, discursuri pline de ură, un jaf generalizat și un adevăr schilodit care se pierde în minciuni picurate, zi după zi, pe fruntea unei Românii captive. 

O Românie care își serbeză Centenarul în epoca penalilor. O Românie care s-a trezit și, la o sută de ani, pare că abia învață să facă primii pași. Un tablou sfâșiat în două. Pe de o parte, o clasă politică decisă să-și apere puterea, banii și interesele, sacrificându-și propria țară. Pe de altă parte, o societate civilă care, cel puțin în ultimul an și jumătate, a decis să se ridice din genunchi. 

Un război de gherilă pe care un popor a învățat să-l poarte cu propriii conducători. 

Odată cu Ordonanța 13 și cu amplele proteste îndreptate împotriva guvernării Dragnea-Tăriceanu, zeci de grupuri civice, sub sloganul #Rezist, au apărut în toată țara. S-au organizat aproape militărește, iar simpli cetățeni au trecut de la manifestațiile din stradă la o educație civică fără precedent. 

Citesc legi, decizii ale CCR, urmăresc Monitorul Oficial, știu pe de rost activitățile din Parlament, din Guvern, asaltează instituțiile statului cu cereri în baza legii privind liberul acces la informații publice, organizează dezbateri pe teme politice, juridice, civice, construiesc, din nimic, adevărate trusturi de presă în spațiul virtual. 

O autoeducație civică așa cum România nu a avut până acum. 

Ceea ce veți citi în următoarele pagini este o istorie neromanțată a grupurilor civice demonizate de puterea politică și de mass-media supuse regimului Dragnea.

Citește dosarul integral Demonizații lui Dragnea

Cum a sădit regimul Dragnea sămânța urii în România

#Rezistența în vremea PSD

Corupția Ucide, mișcarea generației Facebook

Vă vedem din Sibiu. Simpla definiție a speranței

Antreprenorii din IT care au decis să iasă din bulă

Funky Citizens. Activismul organizat

Cum s-a relansat societatea civilă în România

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te