Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean, internat cu Covid la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara

DE Elena Andrei | Actualizat: 30.11.2020 - 22:14
sursă Facebook
sursă Facebook

Deputatul PNL Timiş, Ben Oni Ardelean, a anunţat, luni, că este internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, confirmat cu COVID, după ce a avut semne clare ale bolii.

SHARE

„De ieri mă aflu internat la Spitalul Victor Babeş Timişoara, după ce, cu o seară înainte, am prezentat simptome clare de infecţie cu coronavirus. În prezent, starea mea de sănătate este stabilă, mă simt mult mai bine, cadrele medicale dând dovadă de un profesionalism şi o dăruire pentru pacienţi, greu de înţeles dinafara spitalului. Menţionez faptul că în toată perioada de campanie electorală, la puţinele întâlniri avute, m-am protejat, atât eu cât şi ceilalţi participanţi, însă inevitabilul s-a produs, din păcate. Vom ţine legătura în ultima săptămână de campanie, aici, în mediul online, unde am timp să comunic mai des acum”, a scris Ben Oni Ardelean, pe Facebook.

Deputatul le-a mulţumit tuturor cadrelor medicale şi personalului auxiliar din spital, care sunt lângă pacienţi nonstop.

„Aveţi grijă de dumneavoastră, protejaţi-vă cât de mult posibil, fiţi optimişti şi nu vă pierdeţi credinţa în Dumnezeu! Împreună vom trece şi peste această încercare”, a mai transmis parlamentarul PNL Timiş.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te