Medicul de 78 de ani, care era tratat pentru „o patologie oncologică”, a murit la spitalul Gemelli din Roma, potrivit ziarului Vaticanului, L'Osservatore Romano.
Papa Francisc l-a numit pe Soccorsi drept medicul său personal în august 2015, când nu a mai reînnoit mandatul doctorului papal Patrizio Polisca, șef și al serviciilor de sănătate ale Sfântului Scaun.
Odată cu pontificatul lui Ioan Paul al II-lea, cele două poziții au fost reunite pentru a fi ocupate de aceeași persoană, dar Papa Francisc a renunțat la acest obicei când l-a ales pe Soccorsi, un medic din afara Vaticanului.
Ca doctor personal al lui Francisc I, Soccorsi a călătorit cu Papa în vizitele internaționale. În timpul vizitei de la Fatima (Portugalia) din mai 2017, Papa a depus două buchete de trandafiri albi la statuia Fecioarei Maria pentru fiica lui Soccorsi, grav bolnavă, care a murit în mai puțin de o lună.
Soccorsi și-a început cariera în medicină și chirurgie la Universitatea Sapienza din Roma. În cariera sa a fost atât doctor practicant, cât și profesor de medicină, în special în domeniile hepatologie, sistem digestiv și imunologie.
Papa Francisc a anunțat sâmbătă că se va vaccina săptămâna aceasta, într-un interviu pentru televiziunea italiană Canale 5 în care a afirmat că opoziția față de vaccinul împotriva Covid ține de un „negaționism suicidar”.