„Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativă, o producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu multe Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații.
Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit, zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial.
Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role. Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat!", a mai scris Oltița Cîntec.
Citește și: Putin se retrage în 2023. Nu vrea să riște o lovitură de stat, să sfârșească precum Gaddafi
Teodor Corban a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1985 la clasa prof. Dem Rădulescu - Dragoș Galgoțiu.
Între 1985 și 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanța. Din 1989 a slujit Teatrul Național „Vasile Alecsandri" din Iași.
Citește și: Ce se întâmplă cu bacșișurile: cum le dai, cum le iei și cu ce rămân cei care le primesc și statul
Într-un interviu realizat în anul 2019, la împlinirea a 30 de ani de teatru, marele actor mărturisea, referitor la regrete:
„Cred că sunt cele pe care le are orice actor cu bun simț și cu toată țigla pe casă. Nu regret anumite roluri, ci doar paleta de personaje pe care mi-ar fi plăcut să o am. Regret că nu am jucat suficient la vârsta mijlocie, atât cât puteam să joc. Între 35-45-50 ani cred că erau roluri pe care aș fi putut să le fac foarte bine, dar așa a fost. Este un regret pe care îl au toți actorii, și mai ales actrițele, ca să bag zâzanie"