Departamentul de Stat a confirmat concedierea inspectorului general Steve Linick în noaptea de vineri spre sâmbătă, fără a prezenta alte detalii.
Democratul Eliot Engel, care conduce Comitetul de Afaceri Externe al Camerei Reprezentanţilor, a declarat că a aflat faptul că Linick lansase o anchetă asupra lui Mike Pompeo. ''Faptul că domnul Linick a fost concediat în mijlocul unei asemenea anchete sugerează că este vorba despre un act de represalii ilegal'', a spus Engel.
Un asistent democrat din Congresul SUA a declarat că Steve Linick ancheta plângeri conform cărora Pompeo ar fi abuzat de o persoană numită de puterea politică pentru a realiza sarcini personale el şi soţia sa.
Mike Pompeo călătoreşte frecvent în lume cu un avion guvernamental în companiei soţiei sale, Susan Pompeo, ceea ce a ridicat semne de întrebare întrucât aceasta din urmă nu are nicio funcţie oficială.
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a afirmat că Steve Linick a fost ''pedepsit pentru că şi-a îndeplinit cu onoare datoria sa de a ne proteja Constituţia şi securitatea naţională''.