Parchetul General a precizat că procurorul general Augustin Lazăr a dispus marţi preluarea de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente din Piaţa Victoriei, pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar.
Dosarul a apărut după ce s-a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există posibile comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare, precizează Parchetul General într-un comunicat eliberat marţi după-amiază.
Procurorii anunță că în acest dosar au fost înregistrate până acum 126 de plângeri penale şi au fost audiate 74 de persoane.
Citește și: Carmen Dan, despre intervenția Jandarmeriei la protest: Nu am ce să-mi reproșez
„În cursul zilei de astăzi, 14 august 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus prin ordonanţă preluarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dosarului privind incidentele violente produse cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei, din municipiul Bucureşti, în ziua de 10 august 2018, incidente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane. În acest dosar, s-a dispus la data de 11 august 2018 începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu”, anunţă marţi după-amiază Ministerul Public.
Reprezentanţii instituţiei spun că această decizie de preluare a dosarului de la Parchetul Militar a fost luată pentru ca cercetarea evenimentelor să poată fi făcută unitar, având în vedere că au fost înregistrate mai multe plângeri împotriva ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, conducerii Jandarmeriei Române şi Jandarmeriei Capitalei, fiind constituit un dosar penal la nivelul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, dosar în care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi purtare abuzivă.
Citește și: Jandarmeria rămâne fără șef. Iohannis amână numirea definitivă a lui Cucoș
Dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei a fost constituit în urma sesizării din oficiu a procurorului militar de serviciu al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, care a constatat din imaginile prezentate în spaţiul public că există suspiciunea posibilei comiteri a unor fapte de natură penală de către cadrele militare, precizează Ministerul Public, referindu-se la procurorul militar Bogdan Pîrlog.
„Menţionăm că în perioada 15 - 17 august 2018, în dosarul penal constituit la nivelul Secţiei Parchetelor Militare – PICCJ, se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri. Activitatea se va desfăşura la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu nr. 3 , sector 4, Bucureşti”, mai spune Ministerul Public.
Prim-procurorul Parchetului militar Ionel Corbu a declarat marţi că niciun procuror militar nu a fost în Piaţa Victoriei în timpul intervenţiei jandarmilor de vineri seară, când au avut loc violenţe, contrazicând-o astfel pe ministrul de Interne Carmen Dan, care afirmase că intervenţia s-a desfăşurat sub supravegherea unui procuror militar, care s-a aflat în Piaţă.
Întrebat, marţi, dacă poate confirma declaraţiile publice făcute de purtătorii de cuvânt ai Jandarmeriei potrivit cărora un procuror militar a gestionat situaţia juridică a evenimentelor din PIaţa Victoriei, prim procurorul Parchetului Militar a negat această informaţie care de altfel a fost făcută publică şi de ministrul de Interne Carmen Dan.
Ulterior, Jandarmeria Capitalei a transmis că procurorul militar Bogdan Pîrlog este cel care a fost prezent vinerea trecută la protestul din Piaţa Victoriei, precizând că acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din piaţă şi a fost prezent în punctul de comandă începând cu ora 17.00 până dimineaţă.