Primul termen din recursul lui Dragnea, în prima zi după referendum

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 19.09.2018 - 14:25
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Camerei Deputaților urmează să se prezinte la instanță pe 8 octombrie, când are loc primul termen al apelului său în dosarul angajărilor fictive.

SHARE

Liderul PSD a contestat condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu. Liviu Dragnea va ajunge în instanță în prima zi de după referendumul pentru redefinirea definiției familiei în Constituție, care are loc pe 6 și 7 octombrie.
Marți, Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au publicat motivarea condamnării lui Dragnea în dosarul DGASPC.

Citește și: Sentința pentru liderul PSD: Dragnea a adoptat o conduită nelegală, antisocială și imorală

„Potrivit declarațiilor martorilor și inculpaților audiați, acestea erau indispensabile activității desfășurate în cadrul organizației de partid prin atribuțiile pe care le aveau, respectiv, inculpată Botorogeanu Adriana desfășura activitate de secretariat, era implicată în tehnoredactarea proiectelor de hotărâri, iar Stoica Anisa Niculina asigură relația partidului cu mass-media", motivează judecătorii.  

Judecătorii susţin că preşedintele PSD, prin instigarea fostei şefe a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, de a-şi încălca atribuţiile de serviciu în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate - Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica - „nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute”.
Citește și: Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul privind angajările fictive

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te