Liderii talibani au venit pe aeroportul din Kabul marți dimineață pentru a felicita insurgenții.
Înfrângerea americanilor, care au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marţi, după o prezenţă de 20 de ani, este o lecţie pentru alţi invadatori şi pentru întreaga lume, a declarat marţi un purtător de cuvânt al talibanilor.
„Este o mare lecţie pentru alţi invadatori şi pentru viitoarea noastră generaţie”, a declarat principalul purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, pe aeroportul din Kabul.
„Este de asemenea o lecţie pentru întreaga lume”, a adăugat el.
Zabihullah Mujahid addresses security personnel at the Badri Brigade at Kabul Airport.
— Pakistan Direction (@PakDirection) August 31, 2021
Earlier, he spoke to the media and announced the end of US occupation and independence.#Kabulairport #Kabul #Afghanistan #Talibans pic.twitter.com/t30ZwAiwad
Zabihullah Mujahid a mai declarat că victoria este a tuturor afganilor şi a dat asigurări că talibanii vor să menţină "relaţii diplomatice bune" cu SUA.
„Felicitări Afganistanului (...) Această victorie este a noastră, a tuturor”, a spus purtătorul de cuvânt. „Vrem să avem relaţii bune cu SUA şi cu lume”, a adăugat el.
SUA a comunicat că au evacuat din Afganistan aproximativ 123.000 de civili, inclusiv 6.000 de cetățeni americani. Rămân însă acolo între 100 și 250 de cetățeni americani, a declarat secretarul de stat Anthony Blinken.
Washingtonul a spus că va continua să-i ajute pe cei care vor să plece din Afganistan, va continua să ofere asistență umanitară poporului afgan și va colabora cu guvernul taliban, dacă acesta își va respecta angajamentele.
La rândul său, ministrul de externe britanic a declarat că mai sunt încă sute de cetățeni britanici în Afganistan, fiind vorba de cazuri mai complicate de familii numeroase și persoane care nu obținut încă actele necesare pentru a putea fi evacuate. Dominic Raab a mai spus că sunt încă mulți afgani care își doresc să vină în Marea Britanie pentru a munci, scrie Digi24.