La data de 17 noiembrie, în jurul orelor 09.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de un bărbat de 47 de ani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Ciumești, despre faptul că, în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute ar fi sustras doi stâlpi din lemn, care susțineau o rețea telefonică dezafectată.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în cel mai scurt timp persoana care ar fi săvârșit fapta, fiind vorba despre un bărbat de 51 de ani, din localitatea Pișcolt.
Bărbatul ar fi tăiat cei doi stâlpi cu un motofierăstrău mecanic și i-ar fi transportat cu autoturismul personal.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, relatează presasm.ro.