În acest an Luna va trece prin stelele din roiul stelar Pleiade și vom putea vedea cum acoperă multe stele. Ultima oară Luna a vizitat Pleiadele în anul 2011.
22 februarie, înainte de răsăritul Soarelui Venus se întâlnește cu Marte:
Pe 22 februarie +/- o zi Venus va trece pe lângă Marte. Venus este în drumul spre Soare, iar Marte se îndepărtează unghiular de el. Ora la care se văd planetele, 6 dimineața.
10 – 12 aprilie, înainte de răsăritul Soarelui Marte se întâlnește cu Saturn:
Marte se întâlnește și cu Saturn, pe la 6 dimineața în jurul datei de 11 aprilie.
Eveniment spectaculos pe cerul României în 2024. Ce va apărea de după Soare și va străluci puternic
Cele două planete au străluciri asemănătoare, dar Marte va fi deasupra lui Saturn. Se va vedea cu ochiul liber înspre răsărit, la răsărit.
1- 14 aprilie, la apusul Soarelui Cometa 12P, Jupiter și Uranus:
În aprilie se întoarce la Soare o cometă care de 71 de ani nu a mai fost pe la noi. Planul arată că se va vedea foarte bine prin binocu și poate chiar cu ochiul liber.
A mai fost văzută la cinci apropieri de Soare, din 71 în 71 de ani, iar acum este rândul nostru. Cometa, care se numește 12P/Pons–Brooks, erupe frecvent, iar strălucirea ei este variabilă. De aceea este greu să spun acum cât va fi de strălucitoare în aprilie. Vom afla pe măsură ce îi vine sorocul solar.
În perioada 1-15 aprilie cometa se va afla pe cer în preajma planetei Jupiter și va putea fi găsită ușor.
29 aprilie, înainte de răsăritul Soarelui Marte se află foarte aproape de Neptun:
În 29 aprilie, Marte stă pe cer lângă Neptun. Neptun nu se vede cu ochiul liber, ci cu un binoclu sau un telescop, în jurul orei 5.00.
13 – 16 august, înainte de răsăritul Soarelui Marte se întâlnește cu Jupiter:
Jupiter și cu Marte se întâlnesc la fiecare doi ani, iar 2024 este unul din acei ani. Planetele se întâlnesc la mijlocul lunii august, perioadă când răsar la ora 1 dimineața.
21 august - ora 6.00 - Saturn dispare în spatele Lunii:
În dimineaţa de 21 august, astrul va trece peste Saturn. În câteva secunde planeta va fi acoperită de marginea Lunii pline. Luna va trebui privită pe la ora 6.00 iar Saturn va fi lângă ea. Cei doi aştri vor fi înspre sud-vest, nu foarte sus faţă de orizont. Dispariţia se produce în jurul orei 6:.41, în funcţie de locul de observaţii, pe când Luna se apropie de apus.
22 august - miezul nopţii - Luna îl acoperă pe Neptun:
În 22 august, la miezul nopţii, Luna privită prin binoclu sau prin telescop va putea fi văzută însoţită de planeta Neptun. La ora 00.30, Luna va trece peste planetă, iar pe la ora 1.05 se va da la o parte. Potrivit lui Adrian Şonka, orele acestea sunt pentru Bucureşti. Pentru oraşele din vestul ţării ocultaţia se produce mai devreme cu 10-12 minute.
26 august - ora 5.00 - Luna în Pleiade:
La 26 august, lângă Lună vor fi mai multe stele, în acelaşi loc pe cer, roiul stelar Pleiade (Cloşca cu Pui).
Toată luna septembrie - Saturn este în cea mai bună perioadă pentru observaţii
Saturn se vede în septembrie toată noaptea, nu foarte sus pe cer, dar mai sus decât anii anteriori. Şi mai spectaculos este inelul său, care începe să se vadă de pe muchie, adică să se vadă foarte greu.
La fiecare 14 ani, timp de doi ani, inelul se vede din plan, ca şi cum ai privi o coală de hârtie de pe marginea ei. Pentru că este foarte subţire, inelul se vede greu sau deloc, iar anii aceştia spectaculoşi sunt 2024 şi 2025. Inelele se vor vedea greu în iunie şi iulie 2024, spune astronomul.
18 septembrie - Eclipsă parţială de Lună:
Eclipsa se vede în noaptea de 17 spre 18 septembrie şi are maximul cu două ore înainte să apună Lună. Pentru a o vedea, orizontul de vest trebuie să fie liber. Luna nu va intra complet în umbră, deci nu se va înroşi prea mult.
Observaţiile vor începe la ora 4.00. Schimbări pe Luna se vor vedea începând cu ora 5.13 şi până la 6.16, când o mică parte a discului ei va intra în umbra Pământului.
12 octombrie, la apusul Soarelui - Cometa Tsuchinshan - ATLAS apare de după Soare
Cometa anului este C/2023 A3. Va fi la cea mai mică depărtare de Soare în 24 septembrie, dar va atinge strălucirea maximă când va fi lângă Pământ, la începutului lui octombrie.
19 octombrie şi 13 decembrie - toată noaptea - Luna în Pleiade:
În acest an, Luna va trece lunar pe lângă sau prin roiul stelar Pleiadele. Se vor vedea şi în noaptea de 19 spre 20 octombrie, potrivit sonkab.com.