Atât managerul spitalului, cât și prefectul Hunedoarei au declarat, pentru Newsweek România, că unitatea medicală are tot echipamentul de protecție necesar, inclusiv pentru tratatea pacienților infectați cu noul coronavirus, și că a fost vorba despre „o isterie” a personalului, pe care nu și-o pot explica.
Secția ATI a Spitalului din Orăștie a rămas, luni dimineață, într-o singură asistentă medicală, după ce cinci infirmiere, cinci asistente medicale și șefa Secției și-au depus demisia.
După discuțiile purtate cu managerul spitalului și cu prefectul Hunedoarei, asistentele medicale și infirmierele au revenit asupra demisiilor, așa cum a prezentat în exclusivitate publicația noastră.
Pe de altă parte, managerul Spitalului, Graziela Achim, a declarat, pentru Newsweek România, că toate demisiile aveau aceeași motivație, anume lipsa echipamentelor de protecție din spital, lucru care nu ar fi adevărat.
Achim susține că unitatea medicală are echipamente de protecție necesare și că, în timpul discuțiilor, asistentele și infirmierele nu au putut explica „de unde a pornit această isterie”.
Șefa Secției ATI: „Nu are rost să mai discutăm”
Singura care nu a renunțat, până acum, la demisie este șefa Secției ATI a Spitalului din Orăștie, medicul Lorena Ehim. Contactată de Newsweek România, aceasta a spus: „Nu vreau să comentez, am scris acolo motivele (în demisie - n.r.). E suficient. Nu are rost să mai discutăm, că oricum nu am ce să vă spun mai mult. Oamenii ar vrea să înțeleagă, dar e foarte greu să mă explic la o lume întreagă și nu am pentru ce să dau explicații lumii. Dau explicații acolo unde trebuie să dau explicații”.
Luni dimineață, medicul Lorena Ehim declara pentru zhd.ro: „Avem două combinezoane pentru 12 angajaţi, iar managerul spitalului nu mai răspunde la telefon. Asta e situaţia, din păcate. Nu sunt optimistă deloc pentru că ştiu cum stau lucrurile şi ştiu că suntem trimişi la moarte cu mâinile goale”.
Conform managerulu Spitalului din Orăștie, după ce și-a anunțat, luni dimineață, demisia, șefa Secției ATI a mai venit, tot astăzi, cu motivația că trebuie să stea în autoizolare, justificând că ar fi fost „contact” al unui bolnav sau suspect de COVID-19.
Managerul spitalului: „Nu știu cum a degenerat acest lucru, nici dumnealor nu au putut să îmi explice concret”
Newsweek România a contactat-o și pe Graziela Achim, managerul Spitalului din Orăștie, care a explicat că, în urma discuțiilor cu asistentele și cu infirmierele, acestea din urmă i-ar fi spus că ar fi fost vorba despre „o eroare de comunicare”.
Concret, toate cadrele medicale din spital care și-au anunțat demisia luni au motivat că spitalul nu ar avea materiale de protecție necesare și că nu își pot desfăura, în aceste condiții, activitatea. Șefa spitalului mai spune că nu își explică de unde a pornit „această isterie” în Secția ATI, având în vedere că spitalul ar avea materiale de protecție necesare inclusiv pentru a trata pacienți cu COVID-19.
„Am rugat-o pe doamna doctor Lorena Ehim, șefa Secției ATI din cadrul spitalului, să se mai gândească asupra demisiei. Am înțeles că de astăzi, culmea, taman de astăzi, a intrat în autoizolare, motivând că ar fi contact cu cineva. Și eu am aflat acest lucru astăzi, după ce a început toată povestea.
Am stat de vorbă cu fetele de pe secție, toate vor să lucreze. Ele spun că a fost o eroare de comunicare. Nu știu ce s-a întâmplat și de unde a provenit toată isteria asta, pentru că materiale au fost, sunt și vor mai fi mai mult decât avem acum. Bineînțeles, pe toate le folosim așa cum este stablit la nivel național.
Până acum nu ne-am confruntat cu pacienți cu COVID-19. Aștept să primesc date certe inclusiv pentru ziua de astăzi, e posibil ca azi să avem primul caz confirmat cu COVID-19, în spital.
Toate demisiile au fost motivate la fel: lipsa de echipamente de protecție. Nu au venit să întrebe nimic, nici ele (asistentele și infirmierele – n.r.) nu au știut să îmi explice ce s-a întâmplat. Nu am înțeles de ce nu au întrebat pe cei responsabili, avâd în vedere că Secția a avut material necesar la nivelul activității lor. Asistentele și infirmierele nu au avut o explicație clară.
După ce am discutat cu dumnealor, și-au dat seama că vor să meeargă mai departe ca o echipă, așa cum a fost și până acum. Până acum, nu am avut probleme, nu am avut divergențe, au fost susținute, înțelese de fiecare dată. Pe mine m-a surprins maxim toată isteria asta. Nu știu cum a degenerat acest lucru, nici dumnealor nu au putut să îmi explice concret.
În final, mi-au spus că este vorba despre o eroare de comunicare. Le-a părut rău că s-a întâmplat așa, probabil că nu asta le-a fost intenția. Acum încercăm să așezăm lucrurile ca să putem să-i ajutăm pe pacienți, dar și pe personalul spitalului. Nu ne oprim în a înnoi comenzile de materiale de protecție, chiar dacă acum avem.
Avem foarte multe comenzi și vrem să fim pregătiți, pentru că nu știm ce va fi în continuare”, a declarat, pentru publicația noastră, managerul Spitalului din Orăștie.
Prefectul Hunedoarei: „Au lăsat armele jos și au fugit”
Prefectul Hunedoarei, Vasilcă Potecă, a explicat, pentru Newsweek România, că decizia cadrelor medicale ar avea legătură doar cu faptul că acestora le era teamă că s-ar putea îmbolnăvi de la pacienți cu COVID-19. Până luni, în spital nu exista niciun bolnav infectat cu noul coronavirus.
În plus, mai arată prefectul, Secția ATI este recent renovată și dotată, iar spitalul are materiale de protecție pentru a trata inclusiv bolnavi de COVID-19.
„Acum (luni după-amiază - n.r.) m-am întors de la spitalul din Orăștie. Doctorița de la ATI împreună cu cinci infirmiere și cinci asistente medicale au hotărât că nu mai vor să muncească în acea secție pentru faptul că este coronavirus și că se tem să nu cumva să vină bolnavi și să le infecteze.
Secția de care vorbim este cea mai modernă din spital, este renovată recent, este dotată cu aparate noi de ATI, de două-trei săptămâni.
Primarul din Orăștie și managerul spitalului au asigurat și materialele care erau necesare pentru orice intervenție, inclusiv pentru a trata eventualii bolnavi de coronavirus.
Doamna manager a spitalului a discutat, după ce am mers acolo, cu asistentele și cu infirmierele, care au revenit asupra demisiilor și au spus că doresc să fie o echipă, în condițiile în care li se asigură materiale, ceea ce este normal.
Doamna doctor care este șefa ATI a spus, în prima fază, că și-a dat demisia, apoi am aflat că ar fi găsit un contact (pacient cu coronavirus - n.r.) și că ar fi intrat în autoizolare.
A spus că se teme foarte mult să nu se infecteze, pentru că îi este frică de moarte. Acestea sunt tristele și cumplitele realități din aceste zile. Pur și simplu le este teamă, au lăsat armele jos și au fugit, au lăsat secția cu o singură asistentă.
După discuțiile pe care le-am avut acum, asistentele și infirmierele au revenit asupra deciziilor. Doamna doctor, șefa ATI, nu. Am solicitat DSP să facă o analiză și să îmi trimită o propunere ca să detașăm sau să delegăm un medic care să se ocupe de Secția ATI de la Spitalul din Orăștie”, a declarat, pentru Newsweek România, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă.