Fabrica de vaccin AstraZeneca din Marea Britanie, evacuată din cauza unui pachet suspect

DE Adina Mutăr | 27.01.2021 - 20:44
sursă Wrexham.com
sursă Wrexham.com

O fabrică din Wales care produce vaccinul AstraZeneca COVID-19 a fost parțial evacuată miercuri după ce a primit un pachet suspect. Trupe speciale de dezamorsare a bombelor se ocupă de incident, a comunicat poliția locală.

SHARE

Operată de Wockhardt UK, fabrica face parte din lanțul de aprovizionare AstraZeneca din Marea Britanie. Aici se introduc vaccinurile în flacoane și se ambalează produsele.

AstraZeneca a fost de acord să furnizeze Marii Britanii 100 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford.

Un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson a declarat că biroul său este ținut la curent cu evoluția evenimentului din Wales.

Întrebat despre ce se întâmplă la fabrică, Poliția North Wales a comunicat următoarele „În prezent avem de-a face cu un incident în curs de desfășurare la Wrexham Industrial Estate. Drumurile sunt închise și cerem publicului să evite zona până la o nouă notificare.”

AstraZeneca se află într-o dispută cu Uniunea Europeană, fiind în întârziere cu trei luni privind livrarea vaccinului. UE acuză compania că livrează preferențial.

Directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot, a declarat că firma nu este obligată juridic de un anumit calendar. În plus, UE a comandat vaccinurile cu trei luni mai târziu decât Marea Britanie, care a pus la dispoziție și fabrica din Wales.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te