Rar am întâlnit un caracter mai ferm. Ilarie e tipul omului dintr-o bucată, o bucată uriaşă de piatră… El nu joacă în filme, ci doar comunică nişte gânduri prin intermediul filmului, nu povesteşte ceva din viaţa lui. Nu poate să interpreteze oameni pe care nu-i iubeşte. Totul la el e drămuit cu măsura comportării sale în viaţă” l-a descris regizorul Andrei Blaier, citat de radioromaniacultural
Ilarion Ciobanu s-a născut în 28 octombrie 1931, la Ciucur, Tighina, azi în Republica Moldova, într-o familie cu trei fraţi.
Citește și: Hagi a divorțat pentru că soția întârzia cu pâine la masă. „Regele” a pierdut o avere
Tatăl său, Vlase, nu avea o meserie anume, aşa că îşi căuta de lucru în funcţie de sezon, oriunde de la Tighina la Baia Mare sau la Brăila. La un moment dat, s-a angajat ca hamal în portul Constanţa, oraş în care a şi murit, într-un accident, în anul 1939, când micul Ilarion împlinise opt ani.
A iubit marea și s-a întors în mare
Mama sa îşi ia copiii şi se mută la Constanţa, unde este nevoită să muncească din greu pentru a-şi întreţine familia, inclusiv ca bucătăreasă la spital.
Citește și: Shakira, probleme în Spania, după divorț: Trimisă în judecată pentru evaziune fiscală. Riscă 8 ani
Ilarion a crescut la malul mării, cunoscând o copilărie zbuciumată, fraţii săi murind la vârste fragede. Tocmai de aceea, în 2008 când a murit, cenușa actorului a fost aruncată în mare.
„Tatăl meu a iubit marea ca un copil. Acolo şi-a petrecut adolescenţa şi era foarte ataşat de ea. Din păcate pentru el, din cauza unei interdicţii medicale, în ultimii 25 de ani ai vieţii nu a mai avut voie să meargă pe litoral. Şi-ar fi dorit să se întoarcă acolo şi îi vom îndeplini dorinţa: îi vom arunca cenuşa în mare”, a declarat Ioachim, fiul lui Ilarion pentru Libertatea.
Și-a pierdut de tânăr mama
Ilarion a mers, cu primii bani câştigaţi în port, ca hamal, să îi cumpăre mamei sale o haină de astrahan, apoi i-a dăruit-o acesteia, a îmbrăcat-o cu cadoul, şi a invitat-o la o „mândră” plimbare pe faleza din Constanţa. S-a angajat, apoi, ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde a devenit fruntaş şi a fost medaliat. A fost şi şofer de basculantă, fiind angajat să transporte piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În tinereţe a practicat rugby de performanţă, debutând în anul 1948, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella, la clubul „Ştiinţa” Bucureşti, ca jucător de „linia a doua”, un înaintaş de temut, pe care colegii de echipă l-au poreclit „Claris” sau „Gloabă“ – pentru că „era înalt şi alerga ca un cal“.
La vârsta de 20 de ani, trăieşte şi drama pierderii mamei sale, când aceasta nu împlinise 39 de ani.
A abandonat Institutul de Teatru
Tânărul care a visat toată viaţa să devină marinar şi-a încercat, în anul 1958, şansa de a intra la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, lucru pe care l-a reuşit, însă la scurt timp, şi această instituţie de învăţământ i-a devenit plictisitoare.
A apărut pentru prima dată într-un film, în anul 1959, în scurtmetrajul lui Manole Marcus “Într-o dimineaţă după ploaie”, însă anul 1960, este cel al debutului său oficial în lungmetraj, în pelicula „Setea”, regizată de Mircea Drăgan și Mihai Iacob, în rolul Mitru Moţ, alături de Ion Besoiu și Flavia Buref, o producţie care avea să primească Premiul de Argint la a doua ediție a Festivalului Internațional de Film de la Moscova, un an mai târziu.
Cunoscut pentru westernuri ardelenești
Ilarion Ciobanu a fost personajul Traian Brad în trilogia „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), regia Dan Pița, „Artista, dolarii și ardelenii” (1980), regia Mircea Veroiu şi „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981), regia Dan Pița, a jucat în „Iancu Jianu, zapciul” (1980) şi „Iancu Jianu, haiducul” (1981), regia Dinu Cocea, în serialul TV „Lumini și umbre” (1981), regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, şi Mircea Mureșan şi în „Cetatea ascunsă” (1987), regia Adrian Petringenaru.
După 1990, Ilarion Ciobanu a apărut mai rar pe marile ecrane, fiind distribuit în „Crucea de piatră” (1994), regia Andrei Blaier, „Terente – Regele bălților” (1995), regia Andrei Blaier, „Tancul” (2003), regia Andrei Enache, ultimul său film fiind „Bored” (2004), în regia fiului său, Ioachim Ciobanu.
A terorizat hotelul cu arma
„La filmul «Capcana mercenarilor» din 1981, regizat tot de Sergiu Nicolaescu, Ilarion Ciobanu primise, în primă instanță, un rol. Când a ajuns însă la Brașov, la Hotelul Aro, unde eram cazați toți actorii, a aflat cu stupoare că rolul său i-a fost dat lui Corneliu Gârbea. Citeşte întreaga ştire: Povești din viața marilor artiști. Ilarion Ciobanu a semănat teroare cu mitraliera, într-un hotel, după o ceartă cu Sergiu Nicolaescu!
Cum filmul avea acțiunea plasată imediat după Primul Război Mondial, actorul fără rol, după ce a consumat câteva păhărele, a mers pe platoul de filmare – unde colegii îl primeau fără probleme, chiar dacă nu făcea parte din distribuție – și a luat pe ascuns de la recuzită o pușcă-mitralieră. Armă cu care a plecat la hotel, unde a semănat teroare!
Ilarion a intrat în Hotelul Aro cu arma în mână. Lângă recepție erau o grămadă de turiști străini, care așteptau să li se repartizeze camerele. Ilarion s-a așezat pe burtă în fața lor, a desfăcut crăcanele puștii mitralieră, i-a luat la țintă și a început să strige «bum-bum-bum», imitând zgomotul făcut de o armă adevărată. Toți turiștii s-au aruncat la pământ”, povestește Vasile Popa.
A fost arestat
Prima dată am fost arestat în timpul războiului. Aveam 12 ani pe-atunci, când împreună cu nişte prieteni de-ai mei, umblam după porumbei prin magaziile oborului din Constanţa. Şi tot trecând dintr-una într-alta prin răsuflătorile de aerisire, am ajuns într-o magazie care, dracu ştie cum, era plină cu torpile nemţeşti. Ne-au găsit, am fost arestaţi, duşi la chestură şi bătuţi.
Ne-au ţinut o noapte acolo şi ne-au dat drumul: eram copii... Altădată, prin '46 cu încă doi „şobolani”, aşa ni se spunea nouă în port, la ăştia care vânturam cheiurile în cautare de Iucru, am furat un porc. Din curtea unui vameş care locuia în port. Un porc în '46 era o valoare. Nu mai ţin minte dacă l-am furat să-I vindem sau să-l mâncăm noi. Cert e că era un porc şi un porc e de mâncare...
Rolurile, ca niște rude moarte
„Eu consider rolurile pe care le-am făcut ca pe nişte rude moarte. Nişte rude de la care, la timpul acela, am învăţat sau n-am învăţat ceva, care m-au bucurat sau m-au întristat, dar consider că (nu ca alţii, „despre morţi numai bine”) despre morţi să nu mai vorbim. În schimb, aş vorbi despre eventualele următoare roluri care nu mi s-au propus. Dar unele le rumeg eu. De pildă, până acum, cinematografia nici măcar n-a încercat să descopere portretul unui marinar. Marinarii sunt o lume aparte...
Titus Popovici mi-a vorbit despre un Avram lancu transpus pe ecran. Personaj fabulos. Dar şi ăsta se lasă aşteptat. De asemeni, cinematografia de mulţi ani n-a încercat să pătrundă într-altă lume aparte, lumea minerilor. Bărbaţi deosebiţi. Nişte bărbaţi cu caractere dure aşa cum sunt şi uneltele lor şi adâncurile în care muncesc. Şi mă mai gândesc la un personaj care ar reprezenta o tristeţe a zilelor noastre: un personaj al singurătăţii omeneşti.
Din păcate, cu cât omenirea e mai densă, cu atât omul e mai singur. Cel puţin aşa mi se pare mie, şi să nu spui că nu e aşa. că te pot contrazice o noapte întreagă. Şi cred că arta cinematografică, dacă o putem numi artă, ar trebui să încerce nu să dea soluţii, pentru că a da soluţii e ceva mai greu, dar cel puţin să vorbească despre aceşti oameni. Tot ar fi ceva”, arată aarc.ro.
