Festivalul Brazilor de Crăciun a obținut 470.000 de euro pentru peste 10.000 de copii vulnerabili

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 11.12.2020 - 16:39
Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea - Lumea minunată a copilăriei/FOTO: salvațicopiii.ro
Salvați Copiii, cu sprijinul Ștefaniei Mircea - Lumea minunată a copilăriei/FOTO: salvațicopiii.ro

Treizeci de brazi au fost vânduți în cadrul Festivalului Brazilor de Crăciun, acestă acțiune fiind o licitație caritabilă care a avut loc joi seară, în format hibrid, a obţinut mai mult de 470.000 de euro pentru educaţia a peste 10.000 de copii vulnerabili.

SHARE

Cei 30 brazi licitaţi au obţinut fonduri totale de 474.600 de euro. Cel mai râvnit brad a ajuns la 100.000 de euro iar compoziţia de Crăciun a lui Smiley a obţinut 60.000 de euro. Pentru brazi a fost licitat prin Zoom.

Cea mai mare sumă licitată a fost pentru bradul creat de Ştefania Mircea şi Salvaţi Copiii – 100.000 de euro, prin efortul comun al mai multor companii.

Unul dintre cei mai râvniţi brazi de Crăciun, numit „Music is the spirit - Smiling is the way to do it”, a fost vândut cu 60.000 de euro. Este creaţia specială a lui Smiley, pusă în slujba copiilor vulnerabili şi va ajunge la un copil talentat din programele organizaţiei Salvaţi Copiii.

Un alt brad a fost creat de pictorul Ştefan Câlţia şi fotograful Florin Ghenade. „Bradul Copilăriei” a fost adjudecat contra sumei de 16.000 de euro.

Creatoarea de modă Doina Levintza şi-a numit bradul „Scânteia de speranţă”, iar el a fost adjudecat contra sumei de 15.000 de euro.

La cele 19 ediţii anterioare ale festivalului, Salvaţi Copiii a strâns fonduri în valoare de 6.047.800 euro şi astfel a oferit asistenţă pentru 46.485 de copii.

Aproximativ 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre elevii români, au în continuare nevoie de echipamente/ dispozitive electronice pentru educaţia în mediul online. Mai mult, 36% dintre familii dezavantajate economic nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesitate în timpul crizei sanitare: 500.000 de copii au fost afectaţi în mod direct, potrivit news.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te