Firea susține că proiectul ei prin care dădea bani donatorilor de plasmă e legal. Legea o contrazice

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 30.09.2020 - 19:17
Gabriela Firea. Foto: Facebook
Gabriela Firea. Foto: Facebook

Ex-primărița PSD Gabriela Firea îl atacă pe Nicușor Dan, primaru ales al Capitalei, după ce acesta a anunțat că va întrerupe programul prin care donatorii de plasmă primesc câte 1.000 de euro. Ea susține că „în lumea civilizată sunt astfel de proiecte” și că proiectul e legal.

SHARE

Amintim că Centrul de Transfuzie Sanguină din București a avertizat că este periculos proiectul Primăriei Capitalei, dar și ilegal, pentru că, potrivit Legii 282/2005, donarea de sânge este un act „nonprofit, voluntar, anonim și neremunerat”.

„Donatorul de sânge, atunci când stă de vorbă cu medicul și completează chestionarul, trebuie să fie sincer și să răspundă la întrebări, pentru că noi nu putem face toate analizele din lume. El completează chestionarul de autoexcludere, care este foarte important, și nu e sincer dacă e motivat financiar. Poate ascunde lucruri și riscăm să dăm o pungă de sânge contaminat pacientului în stare critică la spital”, atrage atenția directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină din București, Doina Goșa, într-o declarație pentru Libertatea. 

Totodată, Doina Goșa a mai explicat că proiectul prin care Gabriela Firea vrea să le dea câte 1.000 de euro celor care donează plasmă convalescentă nu doar că încalcă clar legislația, atât cea națională, cât și cea europeană

Gabriela Firea s-a plâns pe Facebook că Nicușor Dan vrea să anuleze programul prin care donatorii de plasmă primesc câte 1.000 de euro: „Azi, Dl Nicusor Dan a anuntat ca il va anula, pentru ca ar fi “ilegal”! Este un proiect perfect legal! In toata lumea civilizata sunt astfel de proiecte care salveaza vieti!
Resping ferm aceasta acuzatie si atrag atentia ca acest om este de un cinism ingrozitor si nu-i pasa absolut deloc de oameni! In doar o luna, avem 130 de persoane care au avut Covid, s-au vindecat si au dezvoltat anticorpi, care au donat plasma prin programul nostru”. 

Citește și: N. Dan: Proiectul de stimulare financiară a donatorilor de sânge şi plasmă e ilegal, va fi stopat

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te