Gheorghe Ursu este unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anti-comunişti. Inginer de construcţii, poet şi scriitor, acesta a fost cercetat de Securitate în anii '80, pentru că a trimis scrisori către postul „Europa Liberă“, fiind acuzat şi de faptul că ţinea un jurnal în care nota ororile sistemului opresiv comunist. Ursu a fost arestat la 21 septembrie 1985 pentru că avea în posesie 17 dolari, un caz înscenat de Securitate pentru a nu fi acuzată pe plan internaţional de persecuţie politică. A fost închis într-o celulă şi, în urma bătăilor primite, a murit la 17 noiembrie 1985.
Fiul său, Andrei Ursu cere, în esență, trei lucruri:
" - înființarea Serviciului pentru anchetarea crimelor împotriva umanității. Cu procurori onești, având probitatea și capacitatea profesională de a cerceta cu adevărat crimele de acest fel, inclusiv pe cele de la Revoluție. Cu procurori mai ales “eliberați de frică”.
- sa determine Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, si Ministerul Justitiei să predea neîntârziat, conform legii, dosarele Securității pe care le mai dețin în mod ilegal, la CNSAS.
- sa ajute IICCMER-ul, pe care Guvernul il are în subordine, si care are ca misiune existentiala investigarea crimelor comunismului – să cerceteze, în sfârșit, ultima și cea mai sângeroasă dintre acestea: crimele de la Revoluție. Până acum nu a fost desemnat de către IICCMER nici un cercetător pentru acest proiect.
Pentru edificare - in cazul în care mai au dubii asupra rolului Securității în diversiunea teroristă de după 22 decembrie 1989, le ofer un document pe care colegii mei l-au identificat recent chiar in dosarul Revolutiei.
E vorba de un raport din 25 decembrie 1989 - ziua executarii lui Nicolae Ceausescu. Semnat de colonelul de Securitate Bălței Domițian, adresat sefului sau, Iulian Vlad. Atentie - e un document pe care procurorii militari il aveau de mult. Il atasez aici si va invit sa-l rasfoiti, e interesant. In contextul in care rechizitoriul SPM in cauza din dosarul Revolutiei nu a inculpat nici un securist".
Scrisoare deschisă
Iată ce mai scrie Andrei Ursu în srisoarea deschisă adresată înalților oificiali ai statului român:
„Scrisoare deschisă si apel către:
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, Primul ministru, domnul Florin Cîţu, Ministrul Justiţiei, domnul Stelian Ion, Procurorul General al României, doamna Gabriela Scutea
Stimata Doamna Procuror General, stimate Domnule Preşedinte, stimaţi membri ai Guvernului României, După cum ştiţi, recent dosarul Revoluţiei a fost restituit de ÎCCJ, din nou, Parchetului Militar. După 31 de ani de ping-pong cu dreptatea jucat de magistraţii români, urmaşii eroilor şi răniţii de la Revoluţie, adică cei care ne-au dat libertatea cu preţul sângelui lor, probabil că şi-au pierdut speranţa în justiţia română. Însă nu ridicolul nesfârşitelor „neregularităţi” ale rechizitoriului întocmit de procurorii militari (cu volume întregi de probe excluse de judecători, şi altele umplute cu maculatură) constituie primul motiv pentru care vă scriu această lungă scrisoare.
Sub mascarada procedurală se ascunde o injustiţie mult mai gravă - cred de fapt că fiecare dintre domniile voastre o cunoaşte -, şi anume acoperirea crimelor Securităţii; care implică trădarea obligaţiei noastre morale faţă de victime şi faţă de istoria naţională. Probele în acest sens abundă. În ianuarie 1990, însuşi şeful Securităţii, Iulian Vlad, a recunoscut că teroriştii de după 22 decembrie au fost cadre din Securitate, evident din reţeaua de rezistenţa pregătită de Ceauşescu şi DSS pentru a-l menţine sau readuce pe dictator la putere.
Prin acest apel vă rog să vă folosiţi atribuţiile instituţionale şi autoritatea morală pentru a pune în sfârşit Dosarul Revoluţiei pe făgaşul dreptăţii. Pentru cazul în care mai aveţi dubii asupra rolului Securităţii în sângeroasa diversiune teroristă de după 22 decembrie 1989, şi pentru a corobora mărturia lui Iulian Vlad, va invit să citiţi raportul colonelul de Securitate Bălţei Domiţian, ataşat acestei scrisori.
Documentul este o nouă mărturie olografă a unui ofiţer superior al DSS, scris „la cald”, care descrie lupta de rezistenţă a Securităţii din acele zile. De fapt, el nu este nou decât pentru noi, publicul de rând. Procurorii militari îl aveau de mult. Doar că l-au ignorat, inclusiv în simulacrul de rechizitoriu pe care l-au încropit în luna aprilie 2019. Încă o proba ţinută „în fişet” fără nicio explicaţie din partea Secţiei Parchetelor Militare. Încă o piesă a muşamalizării pe scară largă a rolului Securităţii în vărsarea de sânge de după 22 decembrie 1989.
Un „nou" exemplu: raportul colonelului Bălţei Raportul „f. urgent”, către “tovarăşul General Maior Guşă şi tovarăşul General Colonel Vlad Iulian” datează din 25 decembrie 1989, momentul de debusolare temporară a Securităţii, când în urmă execuţiei cuplului dictatorial lupta de rezistenţă a slăbit brusc şi capii DSS, simţindu-se vulnerabili, au încercat să-şi scape pielea dând vina pe subalterni. Colonelul Bălţei explică în detaliu, evident din interior, modul cum a acţionat reţeaua pregătită de instituţia sa la ordinul Comandantului Suprem, devenit în acea zi „dictatorul”.
Raportul confirmă ceea ce de fapt s-a ştiut sau intuit încă acum 31 de ani: că după 22 decembrie, „grupurile răzleţe de rezistenţi” au „operat în grupuri mici” din „casele de lucru ale Securităţii” precum şi din casele „colaboratorilor lor”, cu „focuri de armă” care „s-au redus” după execuţia dictatorului. Mai aflăm şi altele: - „Conducerea grupurilor de rezistenţi a chemat la acţiune, utilizându-i, şi pe ofiţerii de rezervă de Securitate care au aparţinut unităţii de pază a dictatorului si pentru supravegherea” obiectivelor strategice precum Televiziunea. - In timpul zilei, „forţele apreciabile de ofiţeri de Securitate” se retrăgeau în „centrele de supraveghere operativă”, inclusiv „din apropierea vilei fostului dictator”. - Noaptea, când trăgeau cu predilecţie, „grupurile de terorişti” (da, aşa ii numea şi autorul raportului, aşa cum i-a numit şi şeful său, Iulian Vlad) foloseau sisteme de „comunicări şi de orientare a operaţiilor” cu lanterne. Aflăm că aceştia deţineau în continuare centrele „de asigurare a ascultărilor telefonice”, fapt notoriu şi pentru conducerea armatei, care în acele zile, de frica securiştilor, vorbeau cifrat cu comandantul garnizoanei Târgovişte unde era arestat Ceauşescu.
Raportul se referă la o arie largă de acţiune din cartierul Drumul Taberei (strategic pentru Securitate din cauza Ministerului Apărării Naţionale aflat acolo) până la Televiziune. Din datele furnizate, este evident că autorul cunoştea direct, din interior, modul de acţiune al teroriştilor, iar nu doar din simple observaţii de o zi (24-25 decembrie). El divulgă şi altceva care a fost văzut şi intuit în acele zile: faptul că luptătorii din rezistenţă dispuneau de tunele „de mari dimensiuni” legate cu „centrele de supraveghere” a obiectivelor respective; că posedau „depozite subterane de armament” şi „buncăre cu armament”.
Modul de operare descris în acest raport se regăseşte în sute de alte mărturii din dosarul Revoluţiei, privind acţiunile teroriste din jurul „obiectivelor” – mai ales militare - din Constanţa, Brăila, Buzău, Craiova, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Reşiţa, Timişoara şi zeci de alte oraşe. Identificarea trăgătorilor nici n-ar fi fost fost complicată. Colonelul Bălţei Domiţian, spre exemplu, îl oferă „pe tavă” procurorilor pe „fiul lui Postelnicu” care acţiona „în grup cu alţi indivizi”.
Acţiunile descrise de ofiţerul de Securitate nu au fost doar un joc de-a baba oarba al „grupurilor răzleţe” de terorişti. La Televiziune şi la M.Ap.N. au fost în acest fel împuşcaţi, după 22 decembrie 1989, sute de eroi – militari şi civili – ai Revoluţiei. Şi totuşi, stimaţi demnitari, nici un securist nu a fost, până acum, nici măcar anchetat de procurorii militari pentru crimele de după 22 decembrie.
Stimate Domnule Preşedinte Klaus Iohannis,
În seara de 22 decembrie 2019, la comemorarea a 30 de ani de la Revoluţie, v-am înmânat cartea amintită mai sus, “Trăgători şi mistificatori. Contrarevoluţia Securităţii in decembrie 1989”. Vă spuneam că volumul cuprinde un număr important de probe atât din dosarele Revoluţiei care au fost ignorate de procurorii militari, şi alte mărturii inedite, cât şi documente deosebit de semnificative descoperite în ultimii ani la CNSAS. Vă mai spuneam că aceste probe dovedesc vinovăţia Securităţii pentru cea mai mare parte din crimele de dinainte de 22 decembrie, dar mai ales pentru cele de după fuga dictatorului.
Eram pe mijlocul bulevardului Magheru, în apropierea “baricadei de la Inter”, locul sacrificiului celor care ne-au scăpat de tiranie, şi din răspunsul dumneavoastră încurajator am înţeles că ştiaţi despre această vinovăţie a Securităţii pentru victimele de după 22 decembrie. Desigur aţi înţeles că în anii ’80 Securitatea a plănuit, şi în decembrie 1989 a executat planul dictatorului în cazul când acesta urma să piardă puterea; respectiv, planul „luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat” pentru a-l readuce pe Nicolae Ceauşescu la putere. În baza documentelor găsite la CNSAS, am descris acest plan atât în cartea amintită cât şi, alături de istoricul Mădălin Hodor, în studiul „Lupta de rezistenţă a Securităţii. Planul şi implementarea sa la Revoluţie”, apărută într-un volum coordonat, printre alţii, de domnii Alexandru Muraru şi Andrei Muraru .
Domnul Andrei Muraru, consilierul dumneavoastră pentru Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă a înţeles foarte bine cine a tras după 22 decembrie şi a tras un semnal de alarmă într-un memorabil interviu cu Associated Press5 asupra a „ceea ce Justiţia română nu a vrut să vadă vreme de 30 de ani: vinovăţia Securităţii pentru mare parte a crimelor de la Revoluţie”. Acel interviu al domnului Andrei Muraru este un devastator rechizitoriu avându-i că acuzaţi pe procurorii înşişi: - Probele solide au fost „ascunse de-a binelea sau ignorate de magistraţi în sertarele birourilor Ministerului Public” - „Puterea politică, instituţii de ordine şi siguranţă publică şi magistraţi şi-au unit forţele pentru ca cei vinovaţi să nu fie aduşi în boxa acuzaţilor şi să-şi primească pedeapsa. A fost de-a dreptul o conjuraţie politico judiciară care a blocat atâta vreme anchetarea şi judecarea responsabililor statului pentru actele de represiune din decembrie 1989” - „Pentru procurori, securiştii nu au existat la Revoluţie.
Or, cartea aceasta arată nu doar că au existat şi sunt parte a vinovaţilor principali pentru represiune, dar din cauza complicităţii Justiţiei, ei au şters urmele propriilor crime şi fărădelegi. Anchetatorii Securităţii au devenit, la un moment dat, culmea, procurorii care anchetau crimele de la Revoluţie. E ca şi cum oamenii din SS-ul lui Heinrich Himmler ar fi fost puşi să ancheteze crimele naziste pentru procesul de la Nürnberg”.
Între timp, colegii mei şi cu mine am intrat în posesia unui număr covărşitor de noi probe care dovedesc acelaşi lucru: Nicolae Ceauşescu şi Securitatea au travestit revolta internă într-un „inamic extern” ca apoi, în momentul pierderii puterii, lupta Securităţîi să fie îndreptată împotriva celor care, în fabulaţia paranoică a dictatorului, au „invadat şi ocupat teritoriul ţării”. Altfel spus, împotriva revoluţionarilor, susţinuţi, în sfârşit, de Armata română.
Stimate domnule Preşedinte, la acest nou moment zero al Dosarului Revoluţiei aveţi oportunitatea să va folosiţi autoritatea de care dispuneţi şi să decideţi trimiterea lui la procurori oneşti şi curajoşi. Şi anume, nu la Secţia Parchetelor Militare, al cărei şef (pe care în mod inexplicabil l-aţi confirmat în funcţie anul trecut) este chiar autorul parodiei de Rechizitoriu care tocmai a fost respins de ICCJ. Ar fi inimaginabil că tot el să-l ia din nou „în lucru”. Stimate domnule Ministru al Justiţiei Stelian Ion,
Într-o discuţie cu colegii mei de la CNSAS de luna trecută v-aţi arătat deschiderea pentru constituirea Serviciului pentru anchetarea crimelor împotriva umanităţii, urmând să luaţi legătura în acest scop cu conducerea Parchetului General. Evident pentru succesul acestei iniţiative este necesară şi o modificare legislativă care să permită anchetarea, în sfârşit, a cadrelor de Securitate de către procurori civili. Am înţeles că în acea conversaţie v-aţi arătat şi disponibilitatea de a asigura transferul documentelor Securităţii aflate încă în arhiva Ministerului Justiţiei către CNSAS.
Vă mulţumim pentru deschiderea dumneavoastră. Nu ştim ca acea conversaţie să fi avut până acum urmări. Va rugăm şi pe această cale să va folosiţi autoritatea şi expertiza de care dispuneţi pentru traducerea în fapte a acelor răspunsuri promiţătoare. Avem încrederea că sunteţi în continuare de acord că aceste acţiuni sunt necesare pentru ca justiţia română să-şi reia cursul firesc sub mandatul dumneavoastră. Cu stimă si speranţă Andrei Ursu“.
