Interlopul Marco Kalu, ce spărgea dinți cu ciocanul de șnițele, extrădat din SUA unde-și bătea soția

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 23.12.2022 - 13:01
Alexandru Claudiu Pascu, zis Marco Kalu. / Foto: fox5vegas.com

Alexandru Claudiu Pascu, zis Marco Kalu, fiul de 24 de ani al temutului interlop român cunoscut drept Marcel Kalu, a fost arestat în iunie 2022 în Las Vegas, pentru violență domesitică, iar acum, la cererea autorităților române, a fost extrădat în România de americani.

SHARE

Alexandru Claudiu Pascu, zis Marco Kalu, a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din România după ce a fost condamnat pentru că a bătut doi tineri în toaleta unui club din București. De asemenea, Marco Kalu este acuzat și de sechestrarea și torturarea unui bărbat, dar și de conducere sub influența drogurilor. 

În SUA, Alexandru Claudiu Pascu, zis Marco Kalu, a fost arestat pe 16 iunie 2022, după ce poliția a fost solicitată să intervină la un caz de violență domestică.

Agenții Las Vegas Metropolitan Police Department au găsit-o pe soția lui Alexandru Claudiu Pascu cu vânătăi pe față și pe gât și umflături deasupra ochiului drept. Femeia le-a spus polițiștilor că Marco Kalu a pălmuit-o de nenumărate ori și a sufocat-o, că acesta era sub influența narcoticelor sau a alcoolului și că a plecat, relatează fox5vegas.com.

Citește și: Familia de interlopi Kalu, tatăl și fii care spărgeau dinți cu ciocanul de șnițele, în urmărire

Oamenii legii l-au găsit pe fiul lui Marcel Kalu, iar acesta le-a spus că cearta cu soția sa a fost doar una verbală. Martorii le-au spus polițiștilor însă că acesta a tras și un glonț în ușa unei camere și a amenințat că se sinucide. Iar Alexandru Claudiu Pascu a fost arestat.

Marco Kalu, condamnat la 1 an și 3 luni de închisoare cu executare în România

Cunoscut sub numele de Marco Kalu, Alexandru Claudiu Pascu este fiul temutului lider interlop din Sectorul 1 Marcel Kalu (Franco Pascu), aflat, la rândul său, în urmărire intenațională. pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracțiunlor de influențare a declarațiilor.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 2 au motivat condamnarea de 1 an și 3 luni de închisoare cu executare, pe care acesta a primit-o pentru lovire sau alte violențe în forma agravată. Conform datelor oficiale menționate în dosarul de condamnare, la data de 19 fenbruarie 2017, în jurul orei 2:30, în timp ce se afla în toaleta unui club bucureștean, Marco Kalu a bătut doi bărbați.

Citește și: FOTO O chelneriță româncă nu mai lucrează în restaurantul familiei, face 100.000 € pe Only Fans

Cele două victime, care participau la o aniversare, se aflau la baie și ar fi început să se ironizeze reciproc și să-și arunce înjurături. Deodată, Marco Kalu, aflat și el l-a toatelă, a considerat că injuriile i se adresează și i-a tras un pumn în față unuia dintre cei doi. Bărbatul lovit a căzut ca fulgerat pe gresie, după care Kalu, extrem de nervos, a început să-l calce în picioare.

Speriat, amicul victimei a încercat să pună capăt atacului și s-a băgat între cei doi. Faptele ulterioare au dovedit că nu a fost idee bună, în condițiile în care fiul lui Marcel Kalu nu a stat la discuții și i-a dat un pumn în față, cu toată puterea. În urma loviturii, bărbatul a căzut inconștient la pământ, lângă prietenul său, revenindu-și abia la camera de gardă a Spitalului de Urgență Floreasca. Conform rapotului medico-legal, după pumnul primit acesta a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te