Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost eliberat după ce victima sa și-a retras plângerea și ar fi susținut că nu dorește continuarea anchetei, potrivit unor surse citate de Mediafax.
La jumătatea lunii octombrie, un tânăr de 30 de ani a fost înjunghiat în faţa unui club din Timişoara, iar potrivit unor surse agresorul este fiul lui Sile Cămătaru. Tânărul, care a fost rănit în urma unui conflict spontan, a mers singur la spital şi după ce a primit îngrijiri medicale a ajuns la Poliţie, unde a depus plângere.
Aceleași surse locale spun că tânărul de 30 de ani, băut, încercase să intre în localul administrat de iubita lui Sile Cămătaru, moment în care mai multe persoane au încercat să îl împiedice.
Tânărul ar fi luat-o în brațe pe iubita lui Sile Cămătaru și ar fi căzut amândoi, iar tânărul ar fi lovit-o. Scos din club, a intervenit fiul lui Sile Cămătaru, care l-ar fi înjunghiat pe tânăr în piept, după care a dispărut.
Albert Balint, căutat din octombrie de polițiști, a fost prins de un echipaj de Poliție din București, care a observat, duminică seara, o mașină cu numere de înmatriculare străine și a încercat să o oprească. Șoferul a refuzat însă și și-a continuat drumul.
Polițiștii au urmărit mașina, apoi șoferul a abandonat-o și a fugit. În urmărirea bărbatului, unul dintre polițiști a tras foc în plan vertical. Bărbatul a fost imobilizat și dus la sediul Secției 19 Poliție.