Întrebat dacă va schimba actualul preşedinte al ANAF, Florin Cîţu a răspuns: „Vom vedea”.
În legătură cu proiectul de buget, ministrul de finanţe a afirmat că acesta este construit pentru 28 de ministere, iar actualul cabinet are 16. „Va trebui să lucrăm la acest proiect, nu putem porni de la el. 15 decembrie rămâne ţinta pentru buget, încerc să mă ţin de această dată, depinde de ce găsim”, a afirmat el, potrivit Digi24.
Ministrul de Finanţe a afirmat că nu este convins că România se poate încadra în ținta de deficit de 3% pentru acest an, în condițiile în care execuția bugetară la nouă luni a arătat un deficit de 2,66% din PIB.
"Prima prioritate e rectificarea bugetară și a doua este bugetul. Vedem ce este acolo și apoi pot să mă pronunț. Vor fi mai puține ministere și totul va începe de acolo. Ambiția noastră rămâne să rămânem în 3%. Știți, după 9 luni suntem la 2,6%", a spus Cîțu la venirea la minister.