„Vă informăm că alţi doi angajaţi ai Penitenciarului Vaslui au fost confirmaţi pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2. Aceştia fac parte din grupul de contacţi atribuit cazului confirmat în data de 13.07.2020”, a transmis, joi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
ANP a susținut că administraţia unităţii aplică, în continuare, recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui şi măsurile stabilite în cuprinsul metodologiei de intervenţie a sistemului penitenciar.
Primul angajat depistat cu coronavirus „a exercitat atribuții de serviciu atât în sectorul administrativ, cât şi în sectorul operativ, cu purtarea, în permanență, a echipamentului de protecție. Ultima sa prezentare la unitate a fost în data de 23.06.2020”, a precizat, anterior, ANP.
Totodată, întreaga conducere a Penitenciarului Vaslui se află în izolare, după ce a intrat în contact cu angajatul.
ANP a mai precizat că „din primele verificări, nu a fost identificat niciun risc epidemiologic pentru persoanele private de libertate”.