Conform procurorilor Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, fostului procuror DNA Mircea Negulescu i-a fost extinsă urmărea penală pentru „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiției, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
În privința fostului șef al DNA Ploiești, Lucian Gabriel Onea, urmărirea penală a fost extinsă pentru „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.” De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alți trei procurori și trei ofițeri de poliție judiciară, se mai arată în comunicatul Parchetului General.
Oamenii legii mai arată că faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpați și cei șase suspecți au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracțional organizat care ar fi acționat coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals.