Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, săptămâna trecută, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus retrimiterea în judecată a lui Şerban Pop, la data faptei vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.
Procurorii anticorupţie precizează că, în etapa premergătoare judecăţii (cameră preliminară), prin încheierea din data de 24 martie, judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la contestaţia formulată de Şerban Pop, au restituit cauza la procuror.
Citește și: Elevii vor fi testați anti-COVID în zilele de marți și vineri, în loc de luni și joi. Nu e permanent
„Motivul restituirii a fost unul de ordin procedural, în legătură cu Ordonanţa din 17 septembrie 2019, prin care procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie infirmase în întregime o soluţie de clasare dispusă anterior. Între timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Decizia 23/2020 din 14 septembrie 2020 a Completului pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care clarifică noţiunea de procuror ierarhic superior”, se precizează în comunicat.
În prezenta cauză, pe baza aceleiaşi decizii, magistraţii ICCJ au mai dispus infirmarea în întregime a tuturor actelor subsecvente Ordonanţei din 2019, inclusiv a rechizitoriului întocmit în cauză, menţionează anchetatorii.
Citește și: Vaccinarea obligatorie pentru anumite profesii, decisă în Germania
După restituire, spune DNA, procurorii anticorupţie au refăcut actele de urmărire penală după cum urmează: au infirmat soluţia de clasare conform Deciziei 23/2020 din 14 septembrie 2020 a Completului pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au readministrat probatoriul şi au dispus retrimiterea în judecată a lui Pop.