„Sportul îți dă o stare de bine și e bine să ai măsură și-n asta. E la fel ca la o mașină bună. Dacă ai o mașină bună și exagerezi, poți să pierzi totul. Efectiv, trebuie doar să te bucuri, cu măsură, și să știi când să te oprești, pentru că sportul îți dă fie o mândrie că ai câștigat, că ești cel mai tare, că ești cel mai bun...și atunci tu ar trebui să fii smerit și să zici: «Mulțumesc, Doamne, dar nu e despre mine, e despre echipă».
Citește și: MAE, despre legea minorităților adoptată de Ucraina: „Comunitatea română nu a fost consultată”
Și apoi, după meci, să nu exagerezi cu băutura, pentru că acolo este problema, cu ce faci după meci. Dacă te bucuri curat și nu exagerezi...nu e păcat dacă bei un șpriț, două, dar trebuie să te oprești acolo. (...) Și avem cazuri mai multe, voi știți, din lumea fotbalului, nu dăm nume...
Păstrând, bineînțeles, confidențialitatea jucătorului respectiv, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Capitală dezvăluie că unul dintre fotbaliști convocați la națională i-ar fi mărturisit în cadrul spovedaniei că, înaintea eșecului cu Armenia din 31 martie 2021, scor 2-3, mai mulți „tricolori” ar fi fost protagoniștii unei escapade furtunoase.
Citește și: L-a stropit cu apă rece și a chemat ambulanța după 3 ore: Acuzat de ucidere, scăpat de instanță
„Știi, măsura este dată de faptul de a ști exact cât să dai, cât să te dai și când să simți când aluneci pe o pantă. Și aici avem două zone: zona trupească, în care poți să aluneci: mâncat mult, băutură, desfrânare.
Să știi, noi când nu ne-am calificat la Mondiale, la penultima campanie, a venit la mine și mi-a spus un fotbalist, când au jucat în Azerbaidjan, în Armenia, nu mai știu unde am jucat noi (n.r. - face referire la înfrângerea de la Erevan, 2-3).
Mi-a zis: «Părinte, ne-am dus la femei toată noaptea, am rupt!» «Ce-ați rupt, mă? V-ați rupt pe voi, mă, băieți, mă!» Înțelegi? Adică, dacă tu ești sportiv și dacă tu te uiți în cuvântul Bibliei, ce scrie aici, în cuvântul Domnului? Scrie că sportivul joacă după regulile sportului. De asta există cantonamentul, care e ca un post”, a declarat Părintele Vasile Ioana, în cadrul podcastului „Profu' de Sport”.
„Am avut experiența să spovedesc sportivi minunați, fotbaliști, spovedesc oameni de sport, din toate sporturile. Și observ, nu dau nume, dar observ că apare infidelitatea în cupluri, apare, din păcate, vedetismul, adică numai el sau numai ea contează și ceilalți sunt mult mai jos. Apare focusarea doar pe un aspect al vieții și ignorarea celorlalte aspecte ale vieții de familie.
(...) Vin cu probleme personale. Mulți dintre ei, mă refer la sportivi, au neveste care-i înșală. Ei înșiși înșală, am probleme mari de infidelitate, am probleme de abuz serios de băutură, am probleme de lăcomie. Vin cu probleme de relaționare, conflicte între ei, certuri”, a mai spus acesta, în dialogul cu Cătălin Țepelin, potrivit gsp.ro.