Poliţia judeţeană Vâlcea a anunţat închiderea temporară a benzii de circulaţie pe sensul Târgu Jiu- Râmnicu Vâlcea pe DN 67, între km 151+070m şi 151+180m, după ce vineri seară, la kilometrul 151+150 m, în oraşul Horezu, s-a produs o alunecare de teren care a afectat şi un zid de susţinere.
Circulaţia pe sensul Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea se va realiza pe contrasens, dirijată prin indicatoare, balize şi parapet lestabil, iar circulaţia pe direcţia Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu se va realiza prin parcarea adiacentă a acestui sens, pe vechiul DN 67, dirijată de asemenea prin indicatoare, balize si parapet lestabil.
Citește și: VIDEO Gazoductul Amber Grid, dintre Lituania și Letonia, avariat de o explozie puternică
A fost realizată semnalizarea rutieră temporară de către Secţia Drumuri Naţionale Vâlcea, iar zona va fi monitorizat de către poliţişti, relatează News.ro.